Închide

Aprozare din centrul Clujului, amendate pentru că își expun marfa pe spațiul public

Administrație by Actual de Cluj - sept. 22, 2017 0 961

La anumite intervale polițiștii locali din Cluj-Napoca își amintesc că există aprozare ce își etalează marfa pe domeniul public, și atunci se pun pe amendat și confiscat.

Așa s-a întâmplat și la mijlocul acestei săptămâni, când polițiștii locali de la Ordine și Siguranță Publică au amendat două aprozare din centrul Clujului pentru că vindeau marfă pe spațiul public: amenzile, în număr de două, ajung la 6.000 de lei, iar marfa confiscată e în cantitate de un sfert de tonă. Temeiul legal e o hotărâre de consiliu local aprobată în acest an privind expunerea legumelor și fructelor în exteriorul spațiilor comerciale, în zona construită protejată ultracentrală din Cluj-Napoca, unde este interzisă amplasarea mobilierului urban destinat expunerii „produselor alimentare de tip legume-fructe”, adică a fructelor și legumelor.

Două asffel de aprozare – pe străzile Memorandumului și Iuliu Maniu – care expuneau marfa pe domeniul public, au fost amendate. De asemenea, au fost confiscate 250 kilograme de fasole verde, ardei, spanac, pere, nectarine, prune, banane, struguri sau zmeură. „Acţiunile pentru identificarea celor care practică astfel de comerț neautorizat continuă şi în perioada următoare, atât în zona ultracentrală, cât și în cartierele municipiului”, explică municipalitatea.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu