Închide

Ansamblu de dansuri populare din Cluj, singurul din țară la două festivaluri de folclor din Statele Unite

Cultură by Actual de Cluj - iul. 26, 2017 0 2942

Un ansamblu de dansuri populare din Cluj e singurul din țară care participă la două festivaluri de profil în Statele Unite, cu ajutorul Institutului Cultural Român din New York.

E vorba de ansamblul folcloric Someșul Napoca, ce participă la World Folkfest în Springville, între 31 iulie și 5 august, și Bountiful Davis Summerfest International Art & Folk Festival între 9 și 12 august, ambele în statul Utah.

După ce în Patrimoniul Universal – UNESCO a fost înscris Jocului fecioresc din România, la inițiativa  directorului artistic al ansamblului Zamfir Dejeu, ansamblul a inclus în repertoriu toate cele nouă tipuri de jocuri feciorești din România și le promovează cu orice ocazie. De altfel Dejeu e și cel care a fondat ansamblul, în 1973. Dansatorii au în repertoriu aproximativ 50 de dansuri tradiţionale ce provin din cele mai importante zone folclorice ale ţării – Valea Someşului, Câmpia Transilvaniei, Huedin, Bihor, Codru, Târnave, Banat, Maramureş, Ghimeș-Făget,  dar şi dansuri româneşti din localitatea ungară Aletea. Dintre acestea cele mai complexe sunt cele din comuna clujeană Tritenii de Jos – Purtata, Fecioreasca cu fată, Târnăveana, Cioarsa și Învârtita în două laturi. Dansurile se joacă după melodii interpretate la vioară, contră şi contrabas, dar se folosesc și instrumente tipice românești – fluierul pastoral, taragotul, vioara cu trompetă, țambalul și daireaua, iar dansatorii dialoghează prin strigături, pe diferite teme. Remarcabil în cadrul dansului e jocul fecioresc: feciorii se întrec în a bate cizma iar la sfârșit fiecare își ia fata, pe care o învârtește.

Ansamblul se remarcă prin interpretarea fidelă, ca la „hora satului”, a faimoaselor dansuri româneşti şi a pieselor cântate ce provin direct din cercetări folclorice întreprinse de Dejeu, care e și cercetător ştiinţific la Arhiva de folclor a Academiei Române din Cluj. „Modul original  de valorificare a creaţiei folclorice din România va permite artiştilor români să ofere publicului american, artiştilor din celelate ţări reprezentate la cele două festivaluri şi turiştilor din toată lumea care vor fi printre spectatori o imagine complexă şi bogată asupra tradiţiilor şi obiceiurilor din ţara noastră”, explică Institutul Cultural Român din New York.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare