Închide

Aleșii locali liberali din toată țara s-au reunit la Cluj să-și delege o nouă conducere

ActualitatePolitica by Cosmina Fernoaga - Nov 25, 2017 0 591

Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, a fost desemnat președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL, în cadrul adunării desfășurate, astăzi, la Cluj Napoca. În prezența președintelui PNL, Ludovic Orban, precum și a altor aleși locali din țară (975 de delegați), Flutur a menționat că partidul trebuie să aibă un mesaj public mult mai ferm, raportat la măsurile adoptate de Guvernul PSD, dar și în privința unor legi care au fost lăsate de izbeliște, precum Legea Parteneriatului Public Privat, sau cea a descentralizării. Flutur a precizat că argumentul descentralizării administrative trebuie să rămână unul din punctele principale de analiză și dezbatere în spațiul public. „Nu se poate ca pentru orice proiect de investiție, chiar și pentru un Cămin Cultural, să fii nevoit să mergi la București. E nevoie de descentralizare”.  Lipsa unor proiecte majore de infrastructură, precum ”o Autostradă care să taie Carpații”, e tot o reflecție a faptului că bugetele de investiții sunt gestionate și gândite după nevoile autorităților de la centru. „Noi aleșii locali trebuie să facem apel la unitate, la modernizare și construcție. Avem nevoie de sprijn, să putem trece Carpații. Ne simțim nedreptățiți că nu se taie Carpații cu o autostradă, ca să avem șanse egale de dezvoltare”, a spus Flutur.

Ludovic Orban a pledat și el pentru un mecanism care să-i ajute pe primari să nu mai stea cu mâna întinsă la Guvern

Președintele PNL, Ludovic Orban, a subliniat că e nevoie de un mecanism de finanțare a comunităților locale care să sprijine primăriile. ”Nu e normal ca banii necesari pentru dezvoltarea unei comunități să stea în pixul unei anumite persoane din conducerea centrală. Trebuie să gândim un mecanism de finanțare în care comunitățile locale, primarii, aleșii locali să nu mai trebuiască să stea cu mâna întinsă la Guvern, să poată avea cu adevărat resursele necesare. Iar dacă nu au resursele necesare, vă spun sincer, nu mi se pare normal ca banii cetățenilor români, plătiți din taxe și impozite, care sunt destinați susținerii proiectelor de investiții în comunitățile locale, să stea în pixul unuia precum Paul Stănescu, sau cum era înainte, mâna dreaptă a lui Dragnea, și care să îi distribuie efectiv cum vor mușchii lor. Vremea în care ‘banii stau în pixul meu’, de pe vremea lui Năstase, trebuie să înceteze”, a spus Orban. El a mai adăugat că distribuirea banilor pentru investiții trebuie să se facă după niște condiții bine stabilite, precum se întâmplă în procedura fondurilor europene. “E nevoie de mecanisme obiective, exact ca pe fondurile europene, în care autoritățile locale să nu mai fie umilite atunci când solicită finanțare pentru proiecte care sunt în beneficiul comunităților. Toate lucrurile acestea sunt în beneficiul cetățeanului”.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie
2014.
A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la
cotidianul “Bună ziua, Ardeal”.
A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu