Închide

Adună gunoaiele cu tonele: ciudatul amfibiu care se plimbă pe Someș în Cluj adună 15 tone de alge într-o singură zi

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 07, 2016 0 517

Se pare că a meritat investiția: ciudatul amfibiu care se plimbă de ieri pe Someș, în Cluj-Napoca, a colectat până acum nu mai puțin de 15 tone de vegetație acvatică, și aceasta în doar o zi.

Administrația Bazinală din Cluj, care a cumpărat amfibiul unic în țară pentru 700.000 de euro a cântărit algele aduse la mal de grebla acestuia: sunt 15 tone de vegetație acvatică adunate doar din Someșul Mic de ieri, după câteva zile de probe, în zona podului Garibaldi și a Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca. „Acțiunea va continua în perioada următoare, dar operațiunile pot fi întrerupte în cazul în care condițiile meteorologice nu permit accesul sau dacă debitul apei este prea mare”, explică administrația bazinală, care adaugă că debitul Someșului în această zonă a râului e stabilit „în funcție de cerințele de energie la nivel național”.

Debitul optim pentru a fi posibilă intervenția utilajului amfibiu pe râul Someșul Mic este de până la zece metri cubi pe secundă.

Utilajul amfibiu curăță gunoaiele adunate în zona podului Garibaldi după ce angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au curățat în numeroase rânduri zona în ultimele săptămâni, de unde au colectat nu mai puțin de 35 de metri cubi de gunoaie.

Am întrebat ABAST de unde a cumpărat utilajul și cât a costat: prețul e de aproape 700.000 lei, adică 155.000 de euro, iar utilajul e cumpărat de la Ozon Company SRL, distribuitor al producătorului olandez Conver. “Achiziţia lui a fost determinată de necesitatea unui utilaj care să fie folosit în locuri inaccesibile  utilajelor convenţionale cu echipament specific, în vederea menţinerii albiilor, malurilor şi digurilor curate”, arată ABAST. Utilajul poate cosi vegetația de pe malurisau de pe fundul apei, poate colecta vegetația plutitoare și îndepărta gunoaiele de pe suprafața apei, dar poate face și lucrări de excavații și consolidări de maluri.

Acesta poate fi folosit atât pe râurile mici cu o lăţime de 2-3 metri cât şi pe râurile mari, în zone
mlăştinoase, şi poate să urce diguri cu o înclinaţie de până la 30 de grade. Utilajul va fi folosit în cele cinci județe din regiune deservite de ABAST, dar și în celelalte administrații bazinale din țară, unde va fi nevoie, având în vedere că deocamdată e singurul, mai arată instituția.

Citește și:

Administrația Bazinală cumpără amfibiu ca să curețe gunoiul din Someș lângă Cluj Arena, e primul din țară

Utilajul amfibiu de 700.000 de lei are o lună “să spele” rușinea Clujului

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu