Închide

Accident la Transylvania Rally

ActualitateSport by Actual de Cluj - mai 06, 2017 0 490

Unul dintre echipajele care participau la Transylvania Rally a fost implicat într-un accident destul de grav, în această dimineață.  Este vorba despre  Chevon Lim și  Martijn Wydaeghe care se aflau într-un  Hyunday 120 R% și care participau la proba specială 5 – Valea Fericirii.

„Echipajul a părăsit traseul, s-a izbit violent de un stâlp şi a ieşit în décor. Ambulanţa probei a intervenit imediat la faţa locului. Pilotul a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, iar navigatorul a suferit o contuzie toracică. Ambii au fost stabilizati la faţa locului, sunt în stare bună. Au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii suplimentare”, a transmis doctorul Cristian Ursu, medic şef al Rlaiului Transilvania.

Potrivit directorului organizatoric al Transilvania Rally, Bela Soica, proba speciala 5 a fost întreruptă şi apoi parcursă în regim de etapă. Raliul continuă cu celelelate probe speciale.

După primele zile de Raliu

Echipajul italian Giandomenico Basso / Lorenzo Granai a terminat prima zi pe locul întâi, cu un timp general de 36 minute și 19 secunde, relatează știridecluj.ro Cu un ecart de doar șase secunde, echipajul Napoca Rally Academy Bogdan Marisca / Carmen Poenaru s-a clasat pe cea de a doua poziție după primele patru probe speciale ale zilei de sâmbătă. Pe cea de a treia treaptă a zilei întâi s-a clasat echipajul Dan Gîrtofan / Tudor Mârza, cu un timp total de 37 de minute și 9 secunde.

Reamintim că Transilvania Rally se desfășoară în acest weekend pe drumul care face legătura între Floreșt și strada Donath din Cluj Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu