Închide

AUDIO A lucrat cu 4 președinți americani și s-a întâlnit cu Ceaușescu, vine la Cluj ca să vadă rolul țării în regiune; cum s-a schimbat România în 25 de ani

ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - sept. 26, 2014 0 342

A lucrat cu patru președinți americani, a participat la o discuție la nivel înalt cu Ceaușescu ca reprezentant al SUA, și face o vizită la Cluj ca să pună la cale modul în care orașul ar putea fi un centru de instruire în practici democratice pentru țările vecine. Între timp vorbește cu actualdecluj.ro despre modul în care a perceput România în comunism, cum s-a schimbat țara în ultimul sfert de secol și, ca strateg cunoscător al Europei Centrale și de Est, spune ce ar trebui România să facă în criza ucrainiană.

Powell Moore are 76 de ani: merită amintită vârsta sta pentru a sublinia anvergura experienței sale și faptul că, la anii săi, se deplasează peste ocean, în micul oraș transilvănean Cluj. În urmă cu 31 de ani a vizitat România pentru o discuție la nivel înalt cu președintele Nicolae Ceaușescu – sau mai degrabă o informare a acestuia, așa cum își amintește el acum.

În 1983 Moore ateriza la București alături de trei congresmeni ai SUA, pentru o discuție cu președintele României, Nicolae Ceaușescu. Discuția a durat 45 de minute și nu i-a lăsat o impresie deosebită lui Moore. Oficialul rememorează: „ne-am întâlnit pentru 45 de minute, în mare parte el a ascultat, n-a vorbit prea mult; știam cine era, care îi era istoria și abordarea, dar nu cred că am câștigat prea mult din acea vizită„, spune el, adăugând: „nothing particularly strong and memorable„.

Vizita a coincis cu cel mai negru deceniu al ultimei jumătăți de secol pentru România: nu doar că regimul era mai opresiv, dar eforturile de a rambursa datoria externă a României au dus la lipsuri importante de alimente și electricitate pentru populație. L-am întrebat pe Moore ce i-a atras atenția când a venit în România, iar răspunsul a fost că oamenii păreau nefericiți „din cauza opresiunii, nu exista libertate”. „People seemed unhappy because of opression, there was no freedom”.

Ce s-a schimbat în 25 de ani? Ce remarcă Moore e evidența: acum străzile sunt luminate și există reclame, „un semn de prosperitate”. „You run down the street, the streets are lit, you have commercials, a sign of commercial prosperity”.

Ca angajat de cursă lungă în administrația americană, Moore spune că rolul României în regiune e unul important, și că țara e un lider în această parte a lumii. „România e un bun prieten al Statelor Unite, care ne-a ajutat cu asistență și sprijin când am avut nevoie; o văd ca un lider și cred că aveți un guvern solid, bun – dar aș vrea să văd mai multe investiții occidentale în România, ar aduce prosperitate populației„.

Între timp, spune Moore în calitatea sa de cunoscător al regiunii, pentru că a demonstrat că e un bun prieten al SUA România ar trebui să arate solidaritate cu NATO și Uniunea Europeană în criza ucrainiană – „împotriva a ce și-a propus domnul Putin”.

Moore a absolvit jurnalismul la University of Georgia în 1959 iar din 1966 a făcut parte din Departamentul de Justiție al Statelor Unite, ca director adjunct pentru informații publice. În 1966 a ajuns secretar de presă pentru senatorul Richard Russell iar între 1973 și 1974 a lucrat cu președinții Richard Nixon și Gerald Ford, pentru ca în 1981 să lucreze cu președintele ROnald Reagan, care l-a nominalizat ca secretar de stat adjunct pentru afaceri legislative, calitate în care a ajuns și în România, la o discuție cu președintele Nicolae Ceaușescu.
Din 2006 până în 2009 a lucrat de asemenea în guvernul SUA, în staff-ul secretarului apărării Donald Rumsfeld, care l-a nominalizat ca reprezentant în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din 2009 e avocat la Venable LLP.

Profesorul clujean Tudor Vlad predă la Universitatea din Georgia, absolvită acum o jumătate de secol e Moore, și îl laudă: „a avut funcţii deosebit de înalte în toate administraţiile recente republicane, a lucrat sub patru preşedinţi republicani; e un om cu o competenţă extraordinară pe regiune, pentru că el a fost reprezentantul Departamentului de apărare al SUA la OSCE şi a condus unele dintre cele mai delicate negocieri. El ştie importanţa zonei, el a vizitat România nu numai în 1983, participând la negocieri destul de intense cu Ceauşescu, dar a vizitat România şi în anii recenţi. Ţine foarte mult la această ţară”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.