Închide

ZF: Mihai Miron vrea să replice modelul spitalului din Braşov în oraşe precum Cluj sau Iaşi. „Până se fac spitalele regionale de stat, de care se vorbeşte de când aveam eu 29 de ani, dezvoltăm serviciile medicale private“

Sănătate by Actual de Cluj - nov. 23, 2017 0 604

Mihai Miron, antreprenorul care deţine Ropharma şi care controlează indirect spitalul privat Sf. Constantin din Braşov, spune că cererea pentru serviciile medicale private este în creştere continuă şi că a bugetat afaceri mai mari cu 30% pentru anul viitor faţă de avansul cu 20% înregistrat până acum de spital.

„Noi suntem mai ancoraţi în realitate, până se fac spitalele regionale de stat, de care se vorbeşte de când aveam eu 29 de ani (Mihai Miron are 59 ani-n.red.), noi încercăm să facem tot ce putem ca să dezvoltăm serviciile medicale private. Chiar avem în gând, după ce terminăm ex­tin­derea la spitalul din Braşov, să replicăm modelul şi în oraşe precum Iaşi sau Cluj“, a declarat Mihai Miron pentru Ziarul Financiar.

Mihai Miron e președintele Consiliului de Administrație la Ropharma și absolvent al cursurilor de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare