Arhiva zilnicăOct 10, 2017

by -
0 257

Centru pentru Pacienți cu Boli Inflamatorii Intestinale – există așa ceva și a fost deschis azi la Cluj, al doilea din țară după cel din Fundeni, în București.

Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII), inaugurat astăzi la Cluj-Napoca, este al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București în cadrul Institutului Fundeni, în luna mai, și funcționează în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie ‘Prof. Dr. Octavian Fodor’ Cluj-Napoca. “Un astfel de centru promovează o abordare integrată și personalizată a pacientului cu boli inflamatorii intestinale, ale cărui nevoi de îngrijire și tratament sunt foarte complexe”, explică șeful clinicii Medicale III din cadrul IRGH, doctorul Marcel Tanțău. “Avem echipe multidisciplinare care evaluează starea pacientului, stabilesc schema terapeutică și îl monitorizează permanent, astfel încât tratamentul și îngrijirea lui să fie actualizate și optimizate în funcție de răspunsul la tratament și de evoluția bolii. Mai mult decât atât, medicii se întâlnesc și discută periodic cazurile complexe și decizia terapeutică și se implică în educația pacienților și familiilor acestora”. Institutul din Cluj dispune de cea mai bună aparatură și tehnică endoscopică, imagistică și chirurgicală și de echipe multidisciplinare formate din gastroenterolog, anatomopatolog, chirurg, imagist, psiholog, pediatru, farmacist, asistente specializate și dietetician. “Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni incurabile și dizabilitante, care schimbă pentru totdeauna viața pacientului, sub toate aspectele ei – profesional, social, familial. De multe ori, aceste afecțiuni sunt diagnosticate într-un stadiu avansat, iar pacienții nu beneficiază de tratamentul adecvat. Prin formarea și acreditarea unor astfel de centre de excelență și prin echipele multidisciplinare create, pacientul este tratat individual, iar boala este abordată sub toate aspectele și cu toate implicațiile ei. Chiar dacă trăiește cu boala toată viața și trebuie să urmeze tratamentul permanent, pacientul cu BII nu mai este o povară pentru cei din jur și pentru sistemul de sănătate, nu mai este nevoit să stea o perioadă foarte lungă în spital, se poate îngriji singur și se poate reîntoarce la profesia sa. Altfel spus, pacientul cu BII poate trăi normal”, spune președintele în exercițiu al Clubului Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă, Mircea Diculescu.

Demersurile în vederea deschiderii unor astfel de centre au început în 2014, când un grup de lucru din cadrul clubului pentru boala Crohn, dedicat acestui proiect, a analizat un raport KPMG care a evaluat situația din opt astfel de unități din lume, dar și alte date din literatura de specialitate. Ulterior, experții au extras criteriile care definesc excelența în asistența pacienților cu boli inflamatorii intestinale, un set de indicatori de calitate, structură și rezultate, și a evaluat aplicabilitatea lor în România. Inaugurarea centrului de azi de la Cluj a inclus și o dezbatere pe teme precum formarea și acreditarea de centre dedicate îngrijirii pacienților cu boli inflamatorii intestinale, îngrijirea centrată pe pacient, importanța controlului bolii pe termen lung și optimizarea monitorizării, creșterea calității vieții, reducerea costurilor tratamentului.

În România, aproximativ 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care peste 2.500 sunt cuprinși în Registrele Naționale IBD Prospect și EPIROM. În prezent, atât pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și medicii acestora se confruntă cu provocări majore precum inconsistența în aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament, diagnosticul tardiv și trimiterea cu întârziere către centrele specializate sau absența facilităților destinate tratamentului complex al bolii -co-morbidități, condiții asociate — denutriție, depresie, anxietate, anemie, boală osoasă, complicații oftalmologice, articulare, dermatologice și altele.

Bolile inflamatorii intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii – pierderea de sânge în scaun, dureri abdominale, incontinență, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriție, anemie sau oboseală. Deși bolile inflamatorii intestinale pot apărea la orice vârstă, cele mai multe cazuri debutează la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani. Bolile inflamatorii intestinale rezultă din interacțiunea complexă dintre predispoziția genetică a individului și factori de mediu, îndeosebi dieta – dieta săracă în fructe și vegetale proaspete, alimentele supraprocesate, alimentația tip fast-food și altele.

Orice persoană care dezvoltă scaune cu sânge, mucus și puroi, peste 3-4 până la 20/zi, apărute atât ziua cât și noaptea, dureri abdominale, febră, pierderea apetitului, scădere în greutate o perioadă mai lungă de 4 săptămâni trebuie să se prezinte de urgență la medic.

Pacienții pot trece prin mai multe evaluări medicale înainte de a se stabili diagnosticul corect, întrucât simptomele bolilor inflamatorii intestinale sunt insuficient cunoscute și asemănătoare cu cele întâlnite în alte afecțiuni ale tractului gastrointestinal. Netratate și necontrolate, bolile inflamatorii intestinale evoluează în pusee de activitate inflamatorie, adeseori complicate cu stenoze sau ocluzie, malabsorbție și malnutriție, fistule, abcese, cancer colonic. Peste jumătate dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale necesită intervenții chirurgicale, uneori multiple, pentru tratamentul complicațiilor sau controlul bolii; 53% dintre pacienții cu boala Crohn necesită spitalizare în decurs de 10 ani de la diagnostic, 30-50% dintre pacienți au nevoie de o intervenție chirurgicală și până la 20% dintre aceștia necesită o a doua operație în interval de 5-10 ani. Aproximativ 20-40% dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale prezintă numeroase complicații extraintestinale sau afecțiuni asociate ale ochilor, ale articulațiilor, pielii și altele.

Parlamentarii PSD de Cluj tratează cu mare indiferență disputa care ar fi apărut între premierul Mihai Tudose și principalul lider al partidului, Liviu Dragnea. Președinte la nivelul PSD Cluj și deputat, Horia Nasra (foto sus) chiar insinuează că informațiile vehiculate în spațiul mediatic, privind posibila ruptură în PSD,  cauzată de conflictului generat de premier,  ar fi o pură speculație: „bârfe care nu ar coincide deloc cu realitatea”. „Și Napoleon se mai certa cu generalii lui. E normal să existe puncte de vedere diferite și în PSD. Acest lucru nu însemană că la vârful partidului nu avem o echipă puternică. Atât Liviu Dragnea cât și Mihai Tudose nu au alt scop decât să implementeze programul de guvernare promis la alegeri. Nu se pune problema de vreo ruptură, sunt convins de acest lucru”, a comentat Nasra. El a adăugat că cei doi lideri înțeleg perfect că partidul și România au nevoie de stabilitate politică, mai ales acum în prag de Centenar.

Conștient că nu rămâne președinte pe viață

Horia Nasra este omul care a primit sprijin intens din partea lui Liviu Dragnea pentru a prelua organizația PSD Cluj. De altfel, Nasra nu s-a sfiit niciodată să recunoască că este parte din echipa lui Dragnea și că îi va rămâne alături, indiferent de ceea ce s-ar întâmpla la nivel de PSD. „Treaba mea la Cluj este să fac o politică mai bună decât cea a primarului Emil Boc, sau decât cea a președintelui Consiliului Județean Alin Tișe (ambii din PNL – n.red). Am demonstrat că PSD Cluj poate să aibă rezultate foarte bune și nu ne vom opri aici. Legat de ceea ce se va întâmpla în viitor,  nu sunt un ghicitor în cărți, nu pot să prezic eu cât va mai rămâne LIviu Dragnea la președinția PSD. Din punctul meu de vedere să rămână cât mai mult. Și dacă va fi să fie altfel, asta este, mergem mai departe. Totul are un început și un sfârșit, sunt conștient și nu pretind nici eu că trebuie să rămân o viață la șefia PSD Cluj” a comentat Nasra.

Pe de alta parte, Horia Nasra a avut grijă să reformeze organizația PSD Cluj, impunându-și apropiații, atât la nivelul conducerii organizației municipale, cât și la nivelul organizației de tineret a PSD. În mare, cei care erau în tabăra fostului președinte al organizației municipale, Aurelia Cristea – dușmanca declarată a lui Dragnea, demisionară din PSD – au cam fost îndepărtați din funcțiile de conducere și unii chiar din partid.

Deputatul Itu, prieten cu Tudose

Lider al organizației PSD Dej, Cornel Itu – deputat cu vechime – era să rămână fără loc eligibil la ultimele alegeri parlamentare, iar motivul a fost chiar Liviu Dragnea, care s-a ambiționat să scape de presupușii apropiați ai foștilor lideri PSD Cluj. După o perioadă îndelungată de emoții, după multiple intervenții, cu sprijinul lui Horia Nasra, dejeanul Cornel Itu a rămas, totuși, pe un loc eligibil la Camera Deputaților, câștigând un nou mandat de deputat. El s-a revanșat față de Dragnea cu ocazia adoptării moțiunii pentru demiterea lui Sorin Grindeanu din funcția de premier al României. Astăzi e convins că o eventuală dispută la nivelul conducerii PSD-ului nu are cum să facă bine partidului și că nu se va ajunge la o situația de criză, cum s-a întâmplat în cazul Grindeanu. Itu spune că este bun amic cu premierul Mihai Tudose pentru că au activat împreună mai mult timp în cadrul Comisiei pentru Politici Economice, din Camera Deputaților: „Îl știu pe Mihai Tudose, știu că este suficient de matur încât să pună pe primul plan interesele țării și ale partidului. Sigur, sunt și vor mai fi multe zvonuri, dar sunt convins că și Liviu Dranea și Mihai Tudose înțeleg că avem nevoie de liniște și de o bună colaborare. Personal, chiar cred că lucrurile vor intra pe un făgaș normal și că nu se va ajunge la o situție de criză”, a spus Itu

Vasile Ilea: toate deciziile se vor lua în Comitetul Executiv al PSD

Liderul organizației municipale a PSD, senatorul Vasile Ilea – un apropiat al lui Horia Nasra – spune că orice decizie privind remanierile promise de premierul Tudose se va discuta în Comitetul Executiv al PSD. De altfel, Dragnea și Tudose au făcut astăzi o declarație comună, legat de înlocuirea unor miniștri. Ei au subliniat că joi se va reuni Comitetul Executiv pe această temă. „Cred că toată lumea de la conducerea PSD înțelege că avem nevoie de stabilitate. PSD este un partid foarte mare, e firesc să existe și păreri diferite, discuții contradictorii, dar nu cred că cineva își poate asuma acum să declanșeze o criză. Veți vedea că absolut toate deciziile se vor discuta și se vor adopta la nivelul Comitetului Executiv, așa cum este firesc să se întâmple”, a spus Ilea.

by -
1 515

Mai rar: pentru că mare parte din spectacolele sale se joacă cu casa închisă, o instituție mare de cultură din Cluj scoate la vânzare bilete la … repetiții.

Opera Națională din Cluj-Napoca joacă în sala consacrată de o sută de ani, în fața unei asistențe de sute de persoane, cât permite auditoriul; cum mare parte din spectacole sunt sold-out, instituția scoate acum la vânzare și bilete la repetițiile generale. Prima astfel de repetiție e joi la ora 10 dimineaá, e vorba de repetiția generală a spectacolului “Carmen”. Urmează repetițiile generale pentru “Zorba” joi 19 octombrie, “Nabucco” luni seara, din nou “Zorba” în 28 octombrie cu o zi înainte de spectacol, “Rigoletto” în 2 noiembrie, “Fata babei și fata moșului” în 4 noiembrie și, în fine, două zile mai târziu “Lacul lebedelor”.

Pentru “Carmen”, prima repetiție cu public, biletele costă 30 de lei, indiferent de zonă. Spectacolul, dedicat regizorului Emil Strugaru, e o operă în patru acte pe un libret de Henry Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.

Ultima și cea mai importantă dintre operele compozitorului francez Georges Bizet (1838-1875), Carmen s-a bucurat de o recunoaștere crescândă, în ciuda ostilității și atitudinii critice cu care a fost întâmpinată în seara premierei sale – 3 iunie 1875 – la Opéra Comique din Paris. Se pare că îndemnul lui Camille du Locle – managerul instituției la acea vreme – de ,,a face genul să evolueze” s-a materializat într-o lucrare de un realism fără precedent, care redă tulburătoarea poveste a țigăncii Carmen și a soldatului Don José, distruși în final de propriile patimi și slăbiciuni. Într-adevăr, optarea lui Bizet pentru subiectul nuvelei omonime a povestitorului și dramaturgului francez Prosper Mérimée (1803-1870) avea să determine apariția unei lucrări cu un impact răsunător în rândul publicului parizian, obișnuit cu conveniența și atât de entuziasmat de piesele amuzante și finalurile fericite atotprezente în repertoriul teatrului de operă.

La trei luni după premiera operei Carmen, Georges Bizet, în vârstă de doar 36 de ani, s-a stins din viață, înainte de a se bucura de reacțiile entuziaste ale publicului de la Viena, Bruxelles, Budapesta, Sankt Petersburg, Stockholm, Londra, Dublin, New York, Philadelphia și altele.

La spectacolul “Carmen” de vineri 13 octombrie au mai rămas la vânzare, la ora publicării acestei știri, șapte bilete – șase într-o lojă de rang II, cu 60 de lei bucata, și un al șaptelea într-o altă lojă în care restul de cinci locuri sunt ocupate, cu 45 de lei.

by -
0 1012

Singurul spital public de recuperare din Ardeal are specializare nouă, chirurgie oncologică.

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca are specialitate nouă o dată cu înființarea compartimentului de chirurgie generală cu supraspecializarea oncologică.

“Rațiunea care a stat la baza înființării acestei noi structuri medicale se referă la faptul că, și în prezent, patologia adresată secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă include un număr semnificativ de cazuri oncologice, respectiv tumori ale pielii, ale țesutului osos și ale sistemului muscular. În acest context, expertiza medicilor chirurgi supra-specializați în oncologie va duce la o creștere semnificativă a eficienței actului medical”, explică reprezentanții spitalului. Totodată, existența unei echipe chirurgicale multidisciplinare, formate din specialistul oncolog și cel plastician, va permite derularea de intervenții chirurgicale într-un singur timp operator pentru anumite tipologii de pacienți cum sunt cei cu afecțiuni oncologice care necesită endoprotezare, adică femeile ce suferă de cancer mamar.

Înființată prin redistribuirea a cinci paturi din cadrul Secției clinice de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, noua structură va conduce la o creștere substanțială a expertizei actului chirurgical, respectiv la o îmbunătățire a calității și a eficienței actului medical, inclusiv din punct de vedere al randamentului economico-financiar, mai explică aceștia.

La spitalul de recuperare din Cluj sunt internați în medie, anual, 12.000 de pacienți – plus 35.000 tratați ambulatoriu. Unitatea are 405 paturi.

Unul dintre principalii chiriași ai parcului industrial de la Jucu, compania Bosch – lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii – a inaugurat un Centru de Training în incinta fabricii de componente electronice auto. Noua construcţie din campusul de la Jucu se întinde pe 4400 metri pătraţi, este prevazută cu săli de instruire cu un design modern, pentru a oferi cele mai bune condiţii de învatare, dar și cu noi laboratoare, dedicate centrului de inginerie Bosch. Valoarea investiţiei în noua clădire şi în echipamentele cu care este prevazută se ridică la şase milioane de euro.

Realizarea acestui Centru de Training a avut ca scop pregătirea elevilor în sistemul educaţional dual, precum și dezvoltarea continuă a angajaţilor fabricii Bosch, atât pe plan profesional cât și personal.  Elevii înscrişi în programul de învăţământ dual se vor pregăti în ateliere dotate cu echipamente de ultimă generaţie, care permit pregătirea profesională sistematică în domeniul electronicii și electromecanicii. În plus,  În cadrul Centrului de Training, o echipă dedicată de specialişti va susţine până la finalul anului 2018 peste 300 de sesiuni de instruire, atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice ale angajaţilor Bosch, cât şi programe speciale de dezvoltare personală şi leadership.

Oferă pregătire practică 

„Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013”, a declarat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL şi reprezentantul grupului în România. „În anul 2017 peste 120 de elevi din licee şi şcoli profesionale se pregătesc pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică în unităţile de producţie Bosch din Blaj şi Cluj”, a adăugat Boldijar. În cadrul fabricii Bosch din Jucu, peste 60 de elevi s-au înscris în programul Şcoala Duală Bosch pentru anul şcolar 2017-2018. Compania colaboreaza cu Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca pentru profilul electromecanică si cu Liceul Teologic Reformat pentru electronică si automatizări.

Sistemul educaţional dual permite elevilor punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii, activitatea lor din fabrică fiind bazată pe planul de învăţământ al şcolii din care provin. „Acest program deschide elevilor o modalitate fiabilă de competență suplimentară, care le va permite să înceapă o carieră solidă în domeniul tehnologiilor avansate. Experiența noastră globală demonstrează că astfel de investiții pe termen lung creează o situație avantajoasă pentru companie și angajat”, a declarat Konrad Kaschek, managerul general al fabricii Bosch din Cluj. „Bosch a investit în ultimii doi ani aproximativ un milion de euro în programul Şcoala Duală, în special pentru echiparea atelierelor cu aparatură performantă”, a continuat Kaschek. Compania a redirecţionat o parte a acestei investiţii către liceele partenere, donând anul trecut echipament tehnic în valoare de 296,000 de lei (66,000 de euro), pentru a asigura aceleaşi standarde de învăţare.

Şcoala Duală Bosch: oportunitate de dezvoltare profesională

Echipa Bosch lucrează constant cu specialişti din Germania, unde Şcoala Duală sărbătoreşte peste 100 de ani de existenţă. Activitatea practică şi activităţile elevilor în workshop-urile de mecanică si electrică din Centrul de Training sunt supravegheate îndeaproape de această echipă. Astfel, elevii participanţi în proiect au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practică despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive. Szilard, elev în clasa a zecea la Liceul Teologic Reformat, apreciază aplicabilitatea practică a Şcolii Duale Bosch. „Am ales acest program deoarece îmi place mult electromecanica. Este un proiect foarte fain şi mă ajută pe termen lung în viaţă. Lucrăm şi învăţăm multe lucruri noi şi le punem în practică, ceea ce ne oferă multe oportunităţi.”

Bosch în România

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi numără peste 4.800  de angajaţi în patru entităţi. În anul 2016, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 332 milioane de euro pe piaţa din România. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.  În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

 

by -
0 331

Regizorul clujean Tudor Giurgiu, care face la Cluj cel mai mare festival de film din țară la care cinefilii se înghesuie cu sutele să vadă filme de artă, biciuiește regizorii români care vor să facă filme de festival: pentru cele comerciale, unde se cumpără bilete, trebuie meserie, “nu merge treaba cu cadre lungi, tăceri și ciorbe”.

Filmele românești nu prind la public? Casieriile din multiplexuri avertizează cuplurile indecise, dacă li se opresc ochii pe o producție autohtonă, că e una românească, și deci “mai gândiți-vă”, spune Giurgiu – aceasta făcând și mențiunea că la ultimele două premiere de filme românești de la Cluj, “Breaking news” la cinema Victoria și “Octav” la Florin Piersic, cinefilii au făcut coadă la bilete.

Problemele industriei cinematografice din România, cu toate premiile sale, nu sunt puține iar Tudor Giurgiu încearcă o radiografie:

 

Recent, un coleg de breaslă a afirmat într-un interviu: “Noi avem o cinematografie prea măruntă, cu un sistem de distribuție prea limitat și cu un interes prea puțin din partea publicului ca să putem face și filme care să relaxeze…Trebuie să facem niște filme care să conteze din alt punct de vedere”. Îmi pare rău, dar nu sunt de acord. Dacă vom continua cu acest tip de gândire (self-centered, ego-driven, ar zice englejii), filmul românesc o va lua la vale rău de tot. Și mai rău decât locul lui de acum, respectiv cu un interes care merge spre zero al publicului mainstream pentru premierele noastre (oh, da, ce ne mai place să zicem că e “needucat”, “nu e curios”), cu casieri la multiplex care avertizează cuplurile indecise că “ăla e film românesc, mai gândiți-vă”, cu niciun program coerent de a stimula scrisul de povești comerciale, de comedii, de filme mai “lejere”, care nu vor fi evident făcute de autorii mari, care altfel aduc un prestigiu enorm țării prin premiile obținute în festivaluri. Și nu suntem deloc mărunți. Suntem a zecea țara din UE (după numărul de locuitori). Desigur însă și printre ultimele din punct de vedere al numărului de ecrane de cinema active la 100.000 locuitori și tot printre ultimele în ce privește numărul de filme comerciale bune și de succes care ies într-un an.

Și, da, interesul regizorilor pentru filme comerciale e ridicol de mic. Pentru că mai toți UNATC-istii vor să fie artiști, trag la galere după un premiu de orișiunde care să le zguduie ego-ul neîmplinit. Pentru că a face film comercial, “care să te relaxeze” înseamnă să știi bine de tot meserie, să știi decupaj, efecte. Acolo nu merge treaba cu cadre lungi, tăceri și ciorbe. Acolo nu minți, acolo e pe bune. Pe banii românului care are încredere în tine sau nu. În fine, nu e bună “ghetoizarea” asta și credința că cinema-ul comercial la noi e un gen minor și omorât de filmele anilor 70 + eventual nici nu ne pricepem și poate mai bine nu mai facem deloc. Pledez pentru moderație.

“Filmele care vor să conteze pentru istoria cinema-ului” (unele din ele au făcut suficienți spectatori în România, deci au publicul lor) pot coexista foarte bine într-o cinematografie normală cu cele care să “relaxeze”. Depinde doar de noi (și mai ales de cei mult mai tineri) dacă vrem să trăim în normalitate sau nu”.

Mama clujeanului rănit în atacul armat din Las Vegas anunţă, într-o postare pe Facebook, că fiul ei a ieşit de la Terapie Intensivă şi că starea lui se ameliorează cu fiecare zi care trece. Ea spune că recuperarea va fi îndelungată şi mulţumeşte tuturor pentru sprijinul acordat, anunță dej24.ro.

„Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, dar pentru mine această fotografie este nepreţuită. Fiul meu, Luca, a ieşit în sfârşit de la Terapie Intensivă şi starea sa se îmbunătăţeşte de la o zi la alta. Recuperarea va fi îndelungată, dar sunt extrem de recunoscătoare că a primit această şansă„, scrie Carmen Iclodean, postând şi o poză a fiului ei.

Ea mai spune că şi-ar dori să poată mulţumi personal fiecăruia pentru rugăciuni, mesaje, share-uri şi comentarii. Carmen Iclodean se declară copleşită de sprijinul pe care l-a primit şi le mulţumeşte din suflet celor care au susţinut-o.

„În pofida tragediei, sunt fericită că mi s-a amintit că lumea este şi va fi mereu frumoasă datorită unor oameni ca voi. Este mai mult bine în lume decât rău. Mulţumesc din nou pentru că ne-aţi fost alături„, încheie ea.

Tot Carmen Iclodean este cea care a anunţat pe Facebook că fiul ei a fost rănit în atacul armat din Las Vegas soldat cu 58 de morţi şi peste 500 de răniţi.

„Nu postez lucruri personale pe Facebook, dar chiar am nevoie de ajutor. Vă rog să vă rugaţi pentru fiul meu care a fost împuşcat în timpul atacului din Las Vegas. Chiar în aceste momente se află într-o stare critică în sala de operaţii şi ar aprecia toate rugăciunile voastre”, scria atunci femeia, postând o fotografie cu fiul său pe patul de spital, intubat.

Tânărului i-a trecut un glonţ prin ambii plămâni, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. După operaţie, el a putut respira doar cu ajutorul aparatelor. Potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, mama tânărului lucrează în acelaşi hotel în care a fost cazat şi autorul atacului, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani.

Alunecările de teren care au pus în pericol proiectul de extindere a parcului industrial Tetarom 1, de pe strada Tăietura Turcului, nu-i sperie pe investitori, dimpotrivă. Zeci de solicitări din partea unor companii din România dar și din străinătate au fost depuse, în ultimele săptămâni, la sediul Tetarom, în scopul închirierii unor spații, atât în cele două hale de depozitare, cât și în noua clădire de birouri.

Proiectul de extindere a parcului industrial implică două hale de depozitare, cu suprafațe de 2.820 de mp, respectiv 1631 mp, o clădire din sticlă pentru birouri cu cinci etaje, cu o suprafață totală de 3.500 mp, și o clădire de 2 etaje pentru sediul administrativ al companiei Tetarom.  Din pricina alunecărilor de teren, vor putea fi date în folosință doar prima hală, de 2280 de mp și clădirea de birouri. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a transmis că se fac ultimele retușuri, urmând ca cele două obiective să fie deschise spre finele acetui an.  Hala de 2280 mp a fost împărțită pe module, astfel că firmele interesate au posibilitatea să închirieze spații de câte 300 de mp, atât pentru activitate de producție, cât și pentru cea de depozitare. În clădirea de sticlă, construită pe cinci nivele, sunt disponibile birouri cu suprafețe de 30 mp, 50 mp, 60 și chiar 80 de mp.  Reprezentanții Tetarom au precizat că în prezent se lucrează la stabilirea unor criterii pentru selecția companiilor chiriașe.

În paralel, administrația județeană a demarat procedura de licitație pentru angajarea unor firme care să asigure lucrările de stabilizare a dealului Hoia. Aproximativ 11 milioane de euro sunt disponibili pentru  aceste lucrări. Licitația ar urma să se deschidă peste trei săptămâni. Până când versantul nu va fi stabilizat, rămân blocate hala de 1673 de mp și noul sediu administrativ al Tetarom. Ambele clădiri proaspăt construite sunt izolate din pricina alunecărilor de teren care nu au permis construcția unui drum de acces. Consiliul Județean are sarcina de a definitiva întregul proiect până la finele lui 2018, având în vedere că investiția este realizată, în procent de 50%, din fonduri europene.