Arhiva zilnicăAug 15, 2017

sursa: CCC

Cu 100.000 de euro se poate concepe un proiect major de activare a râului, spune Ștefan Teișanu, șeful asociației Centrul Cultural Clujean (CCC), cea care a coordonat recent încheiatul Festival al Someșului, Sunt riveran, aflat la a doua ediție.

Cifrele furnizate de oraganizatori atestă că circa 8000 de oameni au participat la activitățile desfășurate de vineri până duminică pe malurile Someșului. Bugetul de festival a fost însă mult mai mic decât cel imaginat pentru un festival adevărat.

“CCC s-a ocupat de integrarea activităților într-o agendă comună, de comunicarea integrată și de asistență logistică unde a fost nevoie de aceasta. În plus, am propus o activitate proprie: double deckerul (autobuz cu etaj pentru tururi pe mal de Someș – n.red.). Am inițiat aceste tururi pe care le-am oferit gratuit oamenilor în așa fel încât clujenii să experimenteze tipul acesta de plimbare și de turism și să ne putem imagina împreună cum ar arăta un Cluj în care autobuze de genul acesta ar funcționa permanent. Bugetul nostru a fost de 9000 de euro”, a subliniat Ștefan Teișanu, directorul CCC Cluj (asociația continuatoare a celei care s-a ocupat de candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană, Cluj-Napoca 2021).

Acesta a adăugat că fiecare partener implicat în festival a avut buget propriu sau a lucrat pro bono și că până în acest moment nu s-au centralizat sumele.  “Cu 100.000 de euro îmi imaginez că se poate concepe un proiect major de activare culturală a râului. Dacă vrem un festival de o lună, ca în marile orașe europene, vorbim de un buget de la 500.000 de euro în sus. Un exemplu este Totally Thames din Londra “, a mai adăugat el.

Ceea ce s-a centralizat a fost numărul de participanți. Potrivit CCC, Festivalul Sunt Riveran s-a bucurat de participarea a 8000 de oameni care au accesat cele 20 de activități propuse de asociațiile clujene de-a lungul râului – de la dezbateri și work-shopuri, la plimbări cu barca și hidrobicicletele, la inaugurarea primelor planșe turistice tactile sau la activități pe plaja din Grigorescu.

VEZI ȘI:

Arca lui Clinci e ancorată la nisipurile de aur din Grigorescu. Mai sunt două zile să mergi să vezi ce-a adus pe Someș în sus

Festivalul Someșului – Sunt Riveran a fost inițiat anul trecut și asumat de ex directorul Asociației Cluj-Napoca 2021, Florin Moroșanu, din dorința de a integra râul în viața orașului, unul dintre dezideratele asumate în dosarul de candidatură.

Acum acesta a preluat frâiele Casei Municipale de Cultură și s-a implicat sub o altă formulă în festival – a invitat comunitatea epigramiștilor din Cluj să își scrie și recite catrenele pe podurile Napoca, Horea, Garibaldi, Feroviarilor, Baraj-Grigorescu și Zodiac. 

VEZI ȘI:

Câți bani au pe mână foștii șefi ai Capitalei Culturale Europene, pierdută de Cluj, pentru relansarea proiectului

Someș – Sunt Riveran 2017 este organizat de Centrul Cultural Clujean, fiind finanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Aceasta a avut loc între 11 și 13 august.  Parteneri la ediția de anul acesta au fost Scena Urbană, Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, Asociația Urbannect, Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Grupurile de Inițiativă Impact, Asociația Cercul Social, Repair Cafe, Fundația AltArt, Fabrica de Pensule, Someș Delivery, Cluj Guided Tours. Multe dintre aceste asociații au primit, de asemenea, finanțări de la municipalitatea clujeană pentru a organiza evenimente în cadrul festivalului. 

by -
1 477
Aebastian Buhai, dr. Foto: econ.ubbcluj.ro

Au pornit din România şi acum au ajuns nu doar să studieze, ci şi să producă cercetări şi să predea la universităţi de prima ligă: MIT, Stanford, Columbia, Stochkolm University, Paris – Sorbona, NYU, ca să numim doar câteva. Este vorba despre economişti şi cercetători români din diaspora, care, cel puţin o dată pe an, vin în România să îşi prezinte munca, la o conferinţă ajunsă anul acesta la a 4-a ediţie – ERMAS, unde, luna trecută, li s-a alăturat şi laureatul de Nobel Eric Maskin. Întrebaţi la ediţiile precedente despre cum percep acum sistemul românesc, văzut prin prisma experienţei „de afară”, tinerii cercetători români spuneau, aproape invariabil, că aici se încurajează maculatura în cercetare şi publicarea în reviste anonime, în defavoarea cercetării adevărate. O lume paralelă, despre care se ştia. În 2016, concluziile s-au şi pus pe hârtie, când a apărut un studiu al unui grup format din cercetători care participă şi la organizarea ERMAS: „The Rise for Academic Integrity in Romanian (Domestic) Economic Sciences”. Studiul aduceau câteva concluzii izbitoare despre starea cercetării şi a învăţământului economic din România. Şi din toate concluziile, una a şi făcut atunci mare vâlvă, aici, dar şi în afară: criteriile din sistemul românesc pot fi atât de absurde încât premianţi de Nobel nu ar avea loc să predea aici.

La ediţia care a avut loc luna trecută la Cluj, Actualdecluj.ro l-a invitat la o discuţie pe unul dintre autorii studiului şi iniţiator de ERMAS, Sebastian Buhai, de la Stockholm University. Despre cercetare aici şi în afară, despre sistemul „bolnav”, despre mediul academic care dă sute de „economişti” şi un domeniu de care depinde starea economică a unei ţări şi despre lupta abia începută de o mână de oameni.

Studiul

Autorii studiului au analizat criteriile din România şi CV-urile unor laureați ai premiului Nobel pentru Economie, dar și ale câștigătorilor de medalii John Bates Clark și Yrjö Jahnsson. Iar concluziile lor arătau că economişti recompensaţi cu cele mai înalte distincţii mondiale din domeniu nu ar întruni standardele minimale cerute în România pentru a accede la gradul de profesor universitar. În schimb, cei mai mulţi dintre profesorii români nu fac faţă standardelor internaţionale de universităţi de Top 500. Puteţi consulta studiul integral AICI
De altfel, chiar cei din sistem admit că există probleme şi vorbesc despre susţinerea unor „paradigme noi”. Să spunem, de exemplu, că în deschiderea conferinţei ERMAS din 2017, Daniel David, prorector UBB responsabil cu cercetarea, le-a lansat un îndemn economiştilor din diaspora şi celor străini. Din formularea sa ceva mai diplomată transpărea că în lupta paradigmelor, între cea clasică şi inovaţie, în România pare să fi câştigat, deocamdată, cea clasică. Asta înseamnă că nu suntem la nivelul a ceea ce se întâmplă în cercetare în Europa şi în lume. David a amintit chiar că în România laureaţii de Nobel nu pot fi coordonatori de doctorate. “Sunt şi unii care încearcă să vină cu o paradigmă nouă, iar ERMAS e un susţinător pentru o astfel de schimbare. Contăm pe prezenţa voastră”, a transmis Daniel David la deschiderea conferinţelor ERMAS de 2017, în sala plină cu economişti.

Cei nouă economiști, dintre care şi unii din sistemul autohton, care au semnat studiul: Sebastian Buhai (Stockholm University), Andreea Halunga (Bath), Florin Bîlbîie (Sorbona), Virgiliu Midrigan (NYU), Cristian Pop-Elecheș (Columbia), Marcel Voia (Carleton), Zsolt Sándor (Sapientia Miercurea Ciuc), Gheorghe Silaghi și Marius Litan (UBB Cluj-Napoca). De menţionat că Gheorghe Cosmin Silaghi era și membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Actualdecluj.ro: Despre această lume paralelă a cercetării româneşti din economie se vorbea de ceva vreme. Cum v-aţi apucat de acest studiu?

Sebastian Buhai: Aveam discuţii cu colegi de aici, din Economie, colegi care s-au întors din afară, deci au văzut cum se face un doctorat acolo: ce se cere, cât de ridicat e nivelul, cum la finalul unui doctorat trebuie să ai nişte articole publicabile. Când s-au întors aici au văzut că li se cere prostituţie. Ca să ai acces în sistem, asta trebuie să faci. Am zis că trebuie să scriem despre asta

Ce înseamnă prostituţie în cercetare?

Sistemul a creat nişte reguli. Dar, de fapt, e vorba tot de oameni, fiindcă sistemul e alcătuit din oameni. Cei din interiorul sistemului au făcut acele reguli, iar tu dacă vrei să fii parte din sistem trebuie să urmezi regulile respective

Regulile acestea încurajau la…

Proliferarea unor cercetări ce nu au relevanţă. Nu cunoaştem numele revistelor în care se publică articole sau sunt unele care au fost date afară din sistemul internaţional. Sau apar articole în care se fac auto-citări, ceea ce e considerat ne-etic academic: te autocitezi în reviste ca să îţi creşti factorul de impact, dar acesta e crescut artificial. Noi mai făcusem un studiu anterior. În prima lucrare, împreună cu Cristan Litan şi Gheorghe Silaghi, am făcut comparaţia între toţi profesorii plini din România şi participanţii ERMAS. Am arătat că niciunul dintre profesori plini sau conferenţiari din străinătate nu ar putea veni aici. Au fost diverse reacţii, se putea zice că asta e ceva particular: “poate nu sunteţi nici voi aşa buni (despre participanţii români la ERMAS), în fond sunteţi români plecaţi în afară, nu aţi primit încă premii importante”. Deşi câţiva dintre colegi erau deja cunoscuţi la un anumit nivel. Dacă ai dori cumva să te întorci aici nu poţi. Bogdan Gârleanu, profesor plin la Berkeley, una dintre cele mai puternice instituţii din lume, ar putea intra cel mult pe post de conferenţiar. Asta prin prisma criteriilor care se cereau până recent, până la „regimul” Mircea Dumitru, când s-au făcut nişte schimbări. De asta am scris al doilea articol. Lumea care trebuia să se alarmeze după aceste concluzii, nu s-a alarmat la primul articol. Sunt domenii unde lucrurile stau mai bine decât în Economie, dar Economia e un domeniu cu foarte numeroase cadre didactice şi cu cei mai mulţi studenţi. Dacă nu ai un anumit nivel, ce fel de cunoştinţe le inoculezi tinerilor? Cum îi trimiţi pe piaţa muncii? Aşa că pentru a doua lucrare ne-am gândit să îi analizăm pe acei oameni care, fără urmă de îndoială, sunt renumiţi şi să vedem dacă s-ar califica aici. Hai să luăm Nobelişti, premianţi de John Bates Clark și Yrjö Jahnsson! În momentul în care aceşti oameni au devenit profesori la universităţi foarte puternice, de obicei înainte să ia premii, nu s-ar califica la standarde minime în România. Fiind profesori la Harvard, MIT, unii nici când au luat Nobelul nu s-ar califica pentru sistemul românesc. Nu ca să fe profesori, dar nici măcar pentru a candida. Niciunul nu avea cele trei cărţi cerute. Se cereau trei cărţi şi un anumit număr de articole, fără să se spună ce fel de articole. Unul singur – Edmund Phelps se califica. Dar ar fi pierdut competiţia: el avea 3 cărţi, or, cineva din România cu 4 cărţi şi 100 de articole, l-ar fi „bătut”. Aici nu se pune accent pe ce e relevant. Sigur, cărţile sunt relevante, e important să scrii despre munca ta; dar asta mult după ce ai publicat articole care ţi-au construit deja reputaţia. Într-o carte, rezumi munca ce a trecut pe la cei mai buni oameni, aduni cercetări care au fost publicate în cele mai bune jurnale. Nu poţi să îi ceri unui cercetător să vină cu un număr de articole, fără să precizezi de ce nivel trebuie să fie acele articole. În CV-urile profesorilor români, fiindcă aici toată lumea e profesor, veţi vedea 50 articole. Nu se face aşa! Trebuie să spui care sunt 5 reprezentative. Dacă îi cauţi în baza de date în universul celor peste 200 de jurnale reprezentative nu îi găseşti deloc. Vorbim de o lume paralelă, asta e şocant! E un cerc vicios: dacă ai sistemul ăsta, cei care intră, indiferent de ambiţiile lor, trebuie să treacă prin criteriile acestea. Pentru un articol foarte bun trebuie să lucrezi foarte mult. Eu am stat 6 ani pe un studiu ca să public un articol relevant. Lucrezi 6 ani, apoi urmează procesul cu reviziile pe care trebuie să le faci dacă vrei să fii convingător. Maskin, care e nobelist şi e incredibil de prolific şi la scris, are în toată cariera lui 150 de articole! Cum are cineva din România 50? Ce înseamnă acele 50? La Maskin toate înseamnă articole publicate în jurnale puternice.

Care sunt cele mai absurde criterii pe care le avem aici, în România?

A fost acea schimbare, în acel comitet (consiliul CNATDCU, la final de 2016), cu oameni care trebuia să voteze, iar Clujul şi Iaşiul au fost convinşi de lucrarea noastră, pe care am reuşit să o publicăm chiar înainte de acel moment. Opoziţie puternică a fost de la Bucureşti. Din păcate, oameni în poziţii cheie nu au aptitudini, nici atitudine să schimbe ceva. Înţeleg că în Matematică, Informatică, Fizică lucrurile merg mai bine, se mai câştigă premii pe cercetare la nivel internaţional. Au fost de acord să scoată cărţile (obligativitatea celor trei cărţi), dar la celelalte criterii nu s-a schimbat nimic, aşa că acum cărţile pot fi înlocuite cu articole. Unii văd asta ca peun progres, ca un mic pas înainte. Am cerut ca măcar să se pună un scor de impact ajustat – e vorba de a ridica pragul la care te califici, altfel toată lumea va putea să îl treacă. Altă chestie negativă: suntem experţi în absolut orice. Găsisem pentru studiul nostru pe cineva care făcea cercetare în cinci discipline şi preda management şi a primit profesorat sau abilitare în Economie. Eşti lăsat să rămâi acolo şi eşti legitimat ca expert. Am încercat să reducem domeniile acelea, ca în afară. Apoi au venit alegerile, au fost înlocuiţi oamenii, iar acum înţeleg că e neclar dacă se aplică criteriile acelea sau sunt suspendate. Mă întreabă colegii de aici. Nu e clar în România ce se întâmplă, mă întreabă pe mine – nu se ştie dacă comitetul ăsta funcţionează. Dacă eşti în sistemul tău, nu te interesează granturi din afară, la care nu vei accesa niciodată, fiindcă nu ai aptitudinile respective; dar tu împarţi banii aici, aşa că eşti interesat să ţii sistemul aşa cum e. Am zis că va fi o bătălie lungă, sperăm că vor fi şi oameni din interior care vor fi vocali. Sunt foarte bucuros că Daniel David e de partea asta, dar lucrurile acestea se decid la nivel central. O anumită universitate ar putea să îţi impună criterii stricte, dar ar pierde suportul la nivel naţional, sunt unii în consilii ce nu au niciun interes să schimbe nimic


Sunteţi într-o situaţie paradoxală: aveţi nevoie de oameni din sistem care să schimbe reguli ale sistemului cu unele criterii noi, care nu îi avantajează.

Vrem să vedem atitudine pozitivă. Nu să fie daţi oameni afară din universităţi. Nici vorbă! S-ar impune criterii noi şi cei din sistem ar avea un anumit timp să se califice. Dacă eşti profesor şi vorbim de un criteriu minim, vei putea să te califici. Nici măcar nu vorbim de excelenţă, vorbim de decenţă. Doar atât. Dacă nu poţi fi nici măcar decent, într-un anumit interval de timp pe care tu îl decizi… Pot fi 3 ani, 5 ani, de tranziţie. Măcar cei noi care intră, la studii doctorale, să ştie ce îi aştepă dacă vor să rămână în domeniul academic. Nu doar că aceşti oameni sunt în sistem şi îi opresc pe alţii să intre, dar aceşti oameni predau şi sunt conducători de doctorat, deci într-un fel pervertesc toată chestia asta. Dacă cineva care îţi predă sau e conducător de doctorat nu a publicat la o revistă minim remarcată, atunci studenţii vor avea această idee pentru ce înseamnă cercetare. Am recomandat ca profesorii să iasă în afară, să vadă cum funcţionează sistemele din alte părţi. Sunt şi aici, în UBB, oameni care au ieşit. Pentru a se califica şi pentru a progresa în carieră academică, cei de aici trebuie să îndeplinească criterii proaste; aşa că ei nu au timp pentru cercetare adevărată, fiindcă trebuie să facă maculatură. Ăsta e paradoxul cercetării româneşti în Economie şi în alte domenii, din câte înţeleg.

Care sunt efectele pe termen lung ale unui astfel de sistem? În ce măsură studenţi „crescuţi” aici reuşesc să acceadă la universităţi bune din afară? Există totuşi absolvenţi de facultăţi de aici care au ajuns nu doar să studieze, ci chiar să predea la universităţi de renume de afară. Cei despre care ştim sunt puţinele excepţii?

E vorba despre oameni care au terminat universităţi aici. Nu care au făcut doctoratul. Ăştia sunt şi mai puţini. Cei mai mulţi dintre românii care acum predau în afară au făcut liceul aici, în România, au făcut universităţi aici, dar au ieşit la master în afară. Mulţi au avut un „step stone” la CEU (Ungaria) şi de acolo au mers spre Statele Unite, Olanda, Spania. Nu prea ştiu cazuri în care ai terminat aici un doctorat şi reuşeşti în afară; acolo nu te acceptă nici la post-doctorat, dacă nu ai publicat nimic notabil, fiindcă deja ai arătat că nu ai potenţial. Un CV te poate urca, dar te poate şi trage în jos. E un semnal extrem de negativ. Mai ales dacă cei de afară văd în CV-ul tău lucruri pe care lumea nu le citeşte niciodată.

Foto: econ.ubbcluj.ro

Ce face ERMAS, reuniunea economiştilor români din diaspora

De ce e nevoie de conferinţa aceasta în România? Economiştii români din dispora au deja un statut, un CV, nu vă interesează să vă reîntoarceţi definitiv în România, deci care a fost scopul unui astfel de eveniment? Sau a fost o colaborare dorită de cercetărorii de aici?

Eu, din afara României, am luat legătura cu oameni din România sau cu români care s-au întors din afară şi au înţeles cum stau lucrurile, apoi a trebuit să venim să convingem lumea de aici. Inspirat de ce se întâmplă în Grecia, în Germania, am gândit un astfel de proiect şi am contactat oameni de aici pe care mă puteam baza, fiindcă nu poţi face nimic fără oameni din interior. Şi ei se gândeau la o colaborare. O conferinţă ar putea fi una din formele de colaborare – cercetătorii din diaspora vin o dată pe an în România, puteţi vedea ce fac, puteţi să îi invitaţi la universităţi aici, să faceţi colaborări. Parte din ce am scris când am iniţiat conferinţa s-a întâmplat. Există însă în continuare reticenţă. Spun „oricum noi nu putem face chestia asta, noi nu avem nivelul acesta, de ce ne-ar interesa pe noi?” Când eşti în sistem, ce interes ai tu să vină cineva din afară ca să îţi arate că ce faci tu nu e cercetare? Cei de la UBB au fost totuşi entuziasmaţi de această idee, au vrut această conferinţă. Dacă e să se schimbe ceva la nivel de universităţi, aş vedea UBB-ul ca una din universităţile unde s-ar putea face această schimbare. Acum ar putea să se împingă lucrurile înainte, dar sunt şi multe elemente reactive.

În ce măsură au evoluat lucrurile de la prima ediţie la cea de acum (a 4-a), în ceea ce priveşte interesul celor de aici cu lucrări? Câte rămân, câte sunt suficient de bune încât să treacă de filtrul de selecţie?

Numărul de lucrări a crescut în mod absolut de la ediţie la ediţie, numărul de lucrări trimise de români a crescut. Au înţeles că e mai greu să intri, dar şi dacă lucrarea e respinsă, cercetătorii sunt invitaţi să vină să înţeleagă ce înseamnă o astfel de prezentare. Sunt unii care, deşi li s-a respins lucrarea, au venit la conferinţă, au mai încercat, li s-a respins lucrearea, au încercat din nou şi au fost acceptaţi. Văd că există oameni tineri care sunt motivaţi să facă cercetare, chiar dacă opinia e că nu pot schimba nimic. Vor ca, măcar pentru ei, să facă cercetare.


De ce ar fi cei de aici interesaţi să facă cercetare la un anumit nivel, dacă ei, pentru a accede în sistemul din România, trebuie să îndeplinească alte criterii? Îi motivează că vor acces în afară?

Dacă tu chiar crezi că te poţi numi cercetător fără să faci cercetare adevărată… e o problemă de principiu. Dacă nu am publicat niciodată nicăieri, în nicio publicaţie relevantă… judecaţi-vă voi singuri! Ai doar un cumul de titluri, dacă nu ai CV-ul serios din spate. E vorba de încercarea de a avea cercetare relevantă. Dacă vrei să fii în fluxul internaţional, ceea ce faci tu nu poate fi o cercetare locală. Înseamnă să informezi lumea asupra unor probleme noi, să dovedeşti că treci de o verificare profesionistă, academică a colegilor din breasla ta. Foare mult ţine de motivaţia intrinsecă, e un lucru pozitiv care se întâmplă cu ERMAS că sunt mai mulţi cei care încearcă, doctoranzi din ţară, din Iaşi. În 2017, am avut în jur de 70 de lucrări şi am depăşit 160 de participanţi înscrişi, în condiţiile în care anul trecut am avut în jur de 100. Sunt tot mai mulţi cei care vin, şi români din străinătate sunt mai mulţi; a crescut numărul celor din baza de date: am început cu 70-80, acum avem peste 250 de economişti români din afară. E un interes în creştere din partea diasporei, dar şi a celor de aici. De la ASE avem destul de puţine lucrări înscrise, deşi e cea mai mare universitate din ţară pe Economie. Vin oameni şi la cursuri. Cineva din afară vine şi face un curs intensiv – la cursul meu am avut 35 de oameni înscrişi, inclusiv profesori, din multe oraşe, chiar şi de la Consiliul Concurenţei a venit cineva; lucrează cu date reale, chiar m-am bucurat. Vrem să colaborăm cu instituţii de analiză a politicilor publice.

Prezentaţi aici studii şi concluzii. Dar ce se întâmplă mai departe cu aceste date? De ce e relevantă conferinţa pentru Cluj, pentru România, în afara celor implicaţi în cercetare, în afara celor care prezintă? Există contact cu instituţii? Vorbeaţi de Consiliul Concurenţei, de pildă

Conferinţa este şi are intenţia să rămână conferinţă academică şi ştiinţifică. Sigur, toate aceste lucruri au aplicaţii în viaţa reală, economia se ocupă de lucruri care ne privesc pe toţi, mai ales pe cei care fac sau evaluează politici publice. Nu zic că toată lumea care trece pe stradă pe lângă FSEGA trebuie să vină aici, dar cei ce au tangenţă ar fi bine să vină ca să vadă ce se întâmplă în domeniu. Ceea ce se întâmplă aici sunt rezultate noi, sunt lucruri în progres, care se pot comenta. E vorba de interacţiune ştiinţifică şi apoi şi despre răspândirea acestor date în mediul academic, te informezi despre ceva ce predai studenţilor. Dar e o direcţie interesantă pentru oameni de la BNR, Consiliul Concurenţei, Consiliul Fiscal. Avem şi dezbateri propuse de sponsori, dar vom face subiectele mai precise. Noi facem cercetare academică, în mare măsură, dar unii fac şi cercetare aplicată şi consultanţă. Încercăm să îi ajutăm pe cei din mediul economic din România să se ajute să progreseze, dar Economia e direct relevantă pentru mediul corporate şi pentru mediul politicilor publice.

Urmăriţi ce se întâmplă în România pe plan economic?

Încerc să citesc despre România, toţi avem legături cu România, avem familii aici, ne-am petrecut o bună parte din viaţă aici. Există interes. Când a fost lumea contactată pentru comitetul ştiinţific al ERMAS nu a zis nimeni „nu”. Asta deşi în universităţile din afară sunt cerinţe extraordinare, lumea nu pea are timp de altceva. De citit ştiri citim toţi, dar încercăm să aflăm şi perspectiva din interior. Urmărim ceea ce se întâmplă.


Şi care sunt observaţiile? Cum a evoluat România în aceşti ani?

Sunt nişte dezvoltări, este foarte clar că suntem pe o traiectorie ascendentă, dar parte din ea e mecanică, e din inerţie – urcăm fiindcă eram atât de jos. Vedem creştere economică, dar ea nu se justifică sistematic. Vedeţi ce se întâmplă şi acum, sunt nişte reguli în fiscalitate care se tot schimbă, e paradoxal ce se întâmplă.

Se întâmplă aşa ceva în afară? Modificări de legislaţie la nivelul celor din România?

În ţările pe care le ştiu eu nu. Nu am pretenţia de a cunoaşte toate sistemele, dar ştiu ce se întâmplă în UE, în SUA parţial. Aici, în România, se pare că aceste decizii se iau în ideea de a face ceva diferit de ce a fost până acum, fără să justifici absolut nimic; niciodată nu am văzut un program scris. Ar fi Consiliul fiscal, dar mai e de lucru şi aici. În afară există instituţii care sunt formate din economişti cu doctorate la cele mai bune universităţi, care fac cercetare activă şi evaluare de politci publice. Ei evaluează politicile publice ale partidelor şi informează lumea despre ce e evorba, îi informează pe cei din partide, pot să spună: „asta e o prostie enormă, asta nu se poate face etc”. Aici nu există o aşa entitate, o instituţie care să evalueze; orice schimbare implementată trebuie bazată pe cercetare, trebuie să fie justificată. Ce înseamnă „impact negativ”, „impact pozitiv”? Toate acestea trebuie să aibă în spate calcule, există o marjă de eroare, dar se spune şi marja de eroare. Nu avem specialiştii care să facă asta. Degeaba avem oameni pe statistică, trebuie să ai oameni care lucrează, care interpretează date, care pot interpreta politici publice, ai nevoie de economişti care au trecut prin structuri, care au arătat că au publicat ceva şi că au înţeles cercetarea. Nu avem aşa ceva. BNR ar putea face ce a făcut banca centrală a Spaniei, a Italiei care au creat institute la nivel de Harvard, MIT, Chicago, care se ocupă de cercetare, au fost exemple şi pentru universităţi. Principiul e de a avea un grup de oameni dedicaţi acestei noi misiuni – la orice moment ai acei 10 oameni de la universităţi puternice din afară, ei stau câteva luni aici – eu am stat la Roma 3 luni, invitat de ei. Asta ar fi şi o modalitate de a atrage pe termen puţin mai lung oameni din afară, nu doar pentru câteva zile. Se pot face multe, noi am sperat să se întâmple mai repede.

Ce nu s-a întâmplat încă din ceea ce v-aţi propus, cu ce sunteţi departe de obiective?

Mă aşteptam să văd colaborări efective, invitaţii de profesori din strănătate, colaborare pentru seminarii. Să foloseşti această reţea care s-a creat. Dacă o universitate are nevoie de un profesor care să predea ceva pe un domeniu foarte specializat, toţi cunoaştem pe cineva, punem în legătură universitatea cu persoana. Ăsta ar fi un exemplu. Instituţiile din România pot să ne contacteze dacă vor cursuri, tot aici la UBB am avut nişte iniţiative, câte ceva… Credeam că până acum trebuia să se întâmple mai mult. Avem însă universităţi interesate să organizeze ERMAS.

Eşti la început de drum în carieră sau vrei să treci la următorul nivel? Îţi doreşti o carieră în Resurse Umane sau vrei să îţi dezvolţi abilităţile de Lider, Recruiter, Trainer sau Speaker? Acum ai posibilitatea să te specializezi, în cadrul unui program intensiv de doar 6 luni. Trainingul e 100% practic.

La “Şcoala Practică de HR” gândită de compania Evolution HCC au început înscrierile pentru programul privat în Resurse Umane. Acesta se adresează în mod special celor care doresc să lucreze sau lucrează în resurse umane şi companiilor româneşti care vor să îşi ajute angajaţii să se dezvolte.

Şcola Practică de HR e cea mai bună alegere pentru cei care sunt preocupaţi de dezvoltarea profesională, dar care fac parte din categorii extrem de diferite. Astfel, publicul ţintă e alcătuit din:

– Persoane care activează în Resurse Umane, sunt la început de drum şi vor să treacă la următorul nivel în carieră

– Persoane care îşi doresc o reorientare în carieră spre Resurse Umane şi îşi doresc să facă asta la un nivel profesionist

– Persoanele care vor să îşi dezvolte abilităţile de Lider, de Recruiter, de Trainer şi chiar de Speaker

– Persoanele care vor să practice Resurse Umane la un nivel de calitate înalt, cu tehnici ancorate în realitate, adaptate la practica din România

– Companiile care doresc dezvoltarea angajaţilor în sisteme şi procese de HR, Training, Leadership, Dezvoltarea Brandului de Angajator.

– Persoanele care îşi doresc un job în domeniul la care visează.

Înscrierea în programul privat nu este condiţionată de diploma de licenţă.

“Acesta este un program privat, intensiv, care se bazează pe proiecte reale şi exemple clare din diferite companii unde vei participa activ alături de profesionişti din domeniu. Cursurile ating subiecte precum: resurse umane, employer branding, inteligenţă emoţională, strategii de motivare şi retenţie, leadership şi public speaking şi se adresează atât profesioniştilor din sfera resurselor umane care vor să devină mai buni în ceea ce fac, cât şi persoanelor care vor o reorientare în carieră, optând pentru domeniul resurselor umane”, spun organizatorii.

Astfel, cei care vor să devină profesionişti în resurse umane, care vor să se perfecţioneze în Recrutare si Headhunting, Sisteme de Motivare şi Evaluare, Marketing şi Promovarea Jobului, Psihologia Angajatului şi a Angajatorului se pot înscrie în sesiunea Octombrie 2017 în program.

Inscrierile pentru Sesiunea Octombrie 2017 au început deja, iar acest proiect se desfăşoară în acelaşi timp în mai multe oraşe: Cluj, Timişoara şi Iasi. Detalii – scoalapracticahcc.ro

ScoalaPractica HCC este un proiect dezvoltat cu pasiune, alături de persone din diferite companii cu expertiză în domeniile lor de activitate.

Dorinţa companiei este de a schimba perspective resurselor umane în organizaţii şi de a crea un climat mai sănătos, cu servicii de calitate. Mai ales pentru că, în Romania, încă există o lipsă de informare şi dezvoltare în acest domeniu.

by -
0 261

Peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga, marţi, la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula. În total, numărul celor prezenți depășește cifra de 40.000.

Unii au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii, transmite mediafax.ro.

Marţi, peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria, însă numărul pelerinilor prezenţi a atins 40.000 de persoane, aceştia dormind sub cerul liber sau în corturi pe dealul din curtea mănăstirii.

O femeie în vârstă de 70 de ani venită din judeţul Vâlcea, care a stat marţi peste două ore la coadă pentru a se închina la icoană şi a înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa din lemn din curtea Mănăstirii Nicula, a spus că a cerut ajutorul Fecioarei Maria pentru a se însănătoşi.

Continuarea AICI

 

 

by -
0 219

Reîntoarcere în timp pentru pasionații de istorie. În perioada 18-20 august, puteți să dați o fugă în Grigorescu, pe Malul Someșului la a patra ediție a Transylvania History Days.

Aici se va recrea o atmosferă dintr-o altă epocă, veți putea vedea gladiatori, soldați romani și daci, cavaleri cu săbii și multe alte personaje îndepărtate.

Veți putea gusta din bucate alese și veți avea șansa de a simți gustul unui “cidru dacic”. Plus multe altele.

Transylvania History Days este un festival de reconstituire istorică aflat la cea de-a patra ediție. Anul acesta, în perioada 18-20 august, te așteptăm pe Malul Someșului pentru a descoperi minunata lume antică. La 1900 de ani de la moartea împăratului Traian, legiunile romane sunt gata să recucerească Dacia, anunță și organizatorii.

Terra Dacica Aeterna este prima asociaţie de reconstituire istorică din România şi a participat la numeroase festivaluri de profil din ţară şi străinătate. Membrii asociației sunt în special istorici, profesori, dar şi pasionaţi de istorie care activează în multe alte domenii.

by -
0 264

Super-Dan vrea la CFR un goal-keeper de încredere și l-a convins pe Giedrius Arlauskis să revină în România. Campion cu Unirea Urziceni, unde a evoluat sub comanda lui Dan Petrescu, dar și cu Steaua, Arlauskis își caută echipă după ce și-a reziliat contractul cu Watford City, din Anglia.

Portarul din Lituania a fost eternă rezervă la Watford și a fost ofertat de CFR Cluj în urmă cu o lună și jumătate. El a promis că va veni în România în eventualitatea în care nu își găsește un angajament profitabil în străinătate și cum acest lucru nu s-a întâmplat, portarul și-a dat un acord de principiu pentru a juca din nou sub comanda lui Dan Petrescu.

“Îl aștept, probabil va sosi. Mai vin încă doi jucători, să vedem’, a comentat antrenorul CFR-ului după victoria cu Sepsi din ultima rundă.