Arhiva zilnicăJun 5, 2017

Un proiect al unui apart hotel propus pe strada Anton Pann a fost întors pe toate părțile de arhitecții din comisia de urbanism. Ba, în plus, a fost contestat și de vecinii de parcelă, printre altele pentru că este mult prea înalt.

Proiectul a fost realizat de Dico&Țigănaș și revenise la Comisia de Urbanism din luna mai după ce arhitecții au cerut o serie de completări, printre care și mai multe locuri de parcare. Documentația a fost susținută de un arhitect din cadrul firmei care a explicat că, deși normativul pentru clasificarea apart hotelului la trei stele, atât cât vor proprietarii, cere 6 locuri de parcare, comisia a cerut 12 locuri de parcare care au fost deja prevăzute – 8 în subsolul și 4 la sol, pe parcelă.

Clădirea viitorului apart hotel urmează să aibă subsol, parter plus patru etaje și o înălțime de 14,4 metri și urmează să fie amenajată pe Anton Pann într-o zonă cu vecinătăți locuințe individuale, însă una destinată restructurării.

sursa: proiect apart hotel, primariaclujnapoca.ro
sursa: proiect apart hotel, primariaclujnapoca.ro

Arhitecții din comisie s-au arătat nemulțumiți de modul de propunere. Adrian Iancu a subliniat că, potrivit regulamentului de urbanism, 75 %  dintre parcări trebuie rezolvate în clădire. Adică 9 parcări și nu 8 cât au propus proiectanții. În plus, specialiștii s-au arătat nemulțumiți că nu se respectă înălțimea maximă a unui nivel și că documentați nu se raportează la legea locuinței, așa cum este norm, având în vedere că respectivul imobil propus nu este hotel cu apartamente, a căruit destinație nu poate fi schimbată. Apart hotelul permite beneficiarilor să vândă apartamentele separat, ca locuințe. În mod norm, raportat la standarde, proiectanții ar trebuie să renunțe la un nivel, au spus arhtecții. De asemenea, nici modul în care a fost propusă construcția, cu calcan, n-a fost pe placul comisiei. Arhitectul județului, Claudiu Salanță a recomandat chiar proiectanților să pornească de la parele inițială de unde a fost dezmenbrat terenu pentru apart hotel și să aducă o rezolvare pentru terenul de pe colțul străzii ocupat cu o căsută de 7 metri înălțime, urmată de următoarea zonă unde e propus aprat hotelul de 14 metri.

Potrivit regulamentului de urbanism, pentru apart hotel ar fi suficiente 6 locuri de parcare, în cazul clasificări acestuia la trei stele.

La ședința de urbanism au venit și vecini din zonă care s-au plâns că viitorul imobil le va distruge initimitatea, că e prea înalt sau că nu respectă regulamentul de urbanism.

Documentația nu a fost avizată, urmând ca proiectanții să revină cu repesctivele completări.

Actorul american Armand Assante a revenit la Cluj, la TIFF, la zece ani de la precedenta vizită de festival, cu un film cu vampiri, filmat în România. Assante a vorbit luni în Piaţa Unirii despre filme, Cluj şi viaţa de actor la întâlnirea cu publicul de la TIFF Lounge, moderată de jurnalistul Mihnea Măruţă. Tot azi e programată premiera mondială a fantasy-ului horror The Wanderers, în regia lui Dragoș Buliga, în care joacă şi celebrul actor american. Pe Assante cinefilii îl pot (re)vedea alături de actorul Răzvan Vasilescu la zece ani de la filmul “California Dreamin’”.

“Nu e un film clasic cu vapiri, întoarce asta pe dos”, a spus Assante despre noul film – The Wanderers, după ce a fost întrebat din public dacă nu cumva filmul cu vampiri aduce prea multe clişee. “Ce îmi place la el e că pune întrebări pe care le pune orice fiinţă umană”, a spus Assante. Aflat la o nouă experienţă a colaborării cu oameni de film români, americanul a mai vorbit despre “profesionalismul şi talentul” companiilor româneşti de film. “Am lucrat cu profesionişti grozavi. Mi-a plăcut să fiu parte a acestui proces alături de ei”, a spus Assante. Actorul a apreciat şi dezvoltarea Clujului şi a TIFF-ului în cei zece ani care au curs de la precedenta sa vizită. “TIFF a crescut şi a ajuns un festival grozav, iar oraşul s-a dezvoltat, creşte enorm şi va continua să crească. Nu cunosc detalii, dar e clar că cineva investeşte aici. E unul dintre cele mai interesante şi poetice oraşe în care am fost”, e de părere Armand Assante. Americanul le-a mai spus cinefililor din Piaţa Unirii că, în opinia sa, românii se aseamănă foarte mult cu italienii şi că este impresionat de ideile scriitorilor români. Preferatul său: Emil Cioran.

by -
0 125
Deschiderea TIFF 2017. Credit Foto: Marius Maris

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidl vine la TIFF cu cel mai nou film al său – Safari. Profesioniști din lumea cinematografiei vor susține masterclass-uri cu intrare liberă, iar primele nume confirmate la TIFF Lounge vor răspunde curiozităților cinefililor, în fiecare zi, de la ora 17:00.

,,Dacă reușesc să fac oamenii să râdă la filmele mele, dar hohotele de râs li se vor opri în gât în următorul moment, asta o să mă facă fericit’’, spune regizorul Ulrich Seidl.  Filmele lui, proiectate de-a lungul anilor la TIFF,se plasează la granița dintre ficțiune şi documentar, îmbinând în distribuții nume consacrate și actori amatori.  Prezentat în premieră la TIFF, în secțiunea Fără Limită, controversatul Safari urmărește partidele absurde de vânătoare în Africa ale turiștilor nemți și austrieci care își pândesc prada, trag, plâng de entuziasm și se pozează cu animalele ucise, dezvăluind o latură a ființei umane, pe cât de întunecată, pe atât de reală. Acesta va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film. Despre cum au decurs filmările, Ulrich Seidl va povesti la TIFF.

Directorul de imagine Iosif Demian va susține un masterclass cu intrare liberă marți, pe 6 iunie, de la ora 10:00, la Sapienția (Calea Turzii, nr. 4), după proiecția filmului său, Baloane de săpun(1982). “Lumea pitorească inspirată de opera lui Fănuș Neagu a trecut prin nenumărate ședințe de cenzură, însă pelicula a fost recuperată parțial și va rămâne unul dintre cele mai nedreptățite filme românești ale epocii”, precizează organizatorii TIFF. Cunoscut pentru experiența sa ca operator, cineastul a semnat imaginea clasicului Nunta de piatră (1973) și a predat operatoria la Sydney.

Joi, pe 8 iunie, de la ora 11:00, producătorul britanic Steve Matthews va susține un masterclass în cadrul TIFF Industry (Piața Ștefan cel Mare, nr. 18) despre ce presupune munca unui scenarist și despre rolul canalelor de film pe piața europeană de televiziune. Producător executiv HBO Europa cu o experiență de peste 20 de ani, el lucrează în prezent cu echipele de dezvoltare ale producțiilor originale HBO din Polonia, Ungaria, Cehia și România.

 

Cine vine la TIFF Lounge

Duminică, pe 4 iunie, de la ora 17.00, Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, a inaugurat TIFF Lounge povestind despre filmele ediției cu numărul 16. Luni, pe 5 iunie, a venit la TIFF Lounge celebrul actor american Armand Assante, cu doar două ore înainte de premiera mondială The Wanderers (r. Dragoș Buliga). Marți, pe 6 iunie, regizorul Radu Mihăileanu și actorul britanic Derek Jacobi vor aduce detalii din culisele filmului Povestea iubirii, care are premiera în România luni, în Piața Unirii Open Air. Miercuri, pe 7 iunie, dezbaterea se va muta la Casa de Cultură a Studenților, după proiecția Politica, manual de întrebuințare (r.Fernando León de Aranoa) programată la ora 15:00. Invitați: fostul premier Dacian Cioloș și fostul ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.

Lumea filmului la Vlaha şi Dâncu

După un prim week-end cu un număr record de spectatori în Piața Unirii, la deschidere, și la Castelul Banffy, la cine-concertul Metropolis, cinefilii gurmanzi sunt invitați să experimenteze Film Food, pe 5, 6 și 7 iunie. De la 18:30, poveștile culinare vor fi proiectate la Cercul Militar și vor fi urmate de cinele pregătite la restaurantul Bricks, de la ora 20:15, de cei mai populari chefi din România: Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Umorul autohton și situațiile absurdedin documentarul Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu) vor amuza publicul marți, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Miercuri, pe 7 iunie, de la 21.45, Povestea iubirii se întoarce în satul Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări, pentru o seară dedicată echipei și sătenilor care s-au implicat în producție.

Toate regiile și companiile cu acționariat de stat au fost și încă mai sunt conduse de indivizi mandatați pe criterii politice, fie că vorbim de personalul din executiv, fie de membrii din Consiliile de Administrație. Directorii ajunși la cârma acestor companii/regii au reușit să se mențină în funcții – după fiecare ciclu electoral – datorită capacității lor de a colabora cu oricare dintre formațiunile politice aflate la putere. În general, colaborarea consta în a le pune la dispoziție politicienilor zeci de locuri de muncă pentru unii membri de partid, pentru pile, rude etc.

Locurile din Consiliile de Administrație (CA-uri) ale acestor companii/regii erau, de asemenea, distribuite de către partide, conform unui algoritm politic. Mai precis, partidele care ajungeau să decidă soarta municipalității și a județului își împărțeau aceste locuri pe baza procentului electoral obținut la alegeri. Practic, partidele deveneau, în mod direct, patroane peste aceste regii/companii, decizând după bunul plac cine sunt indivizii care trebuie să primească mandate în CA-uri. Așa se face că partidul nominaliza la masa Consiliului Local sau Consiliului Județean, persoanele convenite la nivel de partid. Nimeni, sub nicio formă, nu avea vreun motiv să verifice dacă cei nominalizați au sau nu vreo competență economică, juridică sau de altă natură. Pe nimeni nu interesa expertiza acestor oameni care intrau, contra cost, să supravegheze managementul conducerii unui Aeroport, a unei Companii de Apă, a unui Tetarom, a unui Hotel Univers T, a unei Societăți de Drumuri și lista poate continua. În felul acesta, CA-urile deveneau o simplă formalitate, întreaga putere de decizie fiind în mâna directorilor serviabili. Până nu demult, acești directori aveau posibilitatea de a ocupa și pozițiile de președinți ai CA-urilor, conflictul de interese fiind în mod legal acceptat/încurajat.

Ce se schimbă

Noile reglementări legislative aduc o serie de schimbări majore în ce privește constituirea CA-urilor și a numirii noilor directori la nivelul acestor regii/companii de stat. Desemnarea membrilor în CA-uri nu mai este treaba partidelor aflate în Consiliul Județean sau în Consiliul Local, ci a unor firme de resurse umane/consultanță, angajate să asigure transparență în procesul de selecție a canidaților interesați să preia aceste mandate. Firmele de resurse umane au fost angajate prin licitație publică și devin direct răspunzătoare de maniera în care selectează candidații pentru CA-uri. Desigur, în calitate de acționari majoritari, Consiliul Județean și Consiliul Local impun propriile condiții privind selecția membrilor din CA-uri, însă, acestea pot fi apliacate numai în baza unui concurs pentru ocuparea mandatelor disponibile, la care sunt invitate să participe toate persoanele intersate.

Un alt aspect important care s-a stipulat de ceva timp în lege se referă la funcția de director. Directorii nu mai au voie să dețină, concomitent, și funcțiile de președinți de CA-uri, tocmai în ideea de a se elimina conflictul de interese. La fel de important este faptul că directorii nu vor mai fi mandatați de către acționari în mod direct, ci prin intermediul Consiliilor de Administrație. Astfel, după ce vor fi instituite noile CA-uri, ele vor avea obligația să organizeze concursuri pentru atribuirea mandatelor de directori. În felul acesta, oricare persoană care va considera că are competențele necesare se va putea prezenta cu un proiect de management, primind o șansă de a câștiga postul.

Eliminarea conflictului de interese

Potrivit noilor reglementări legislative, acționarii majoritari au dreptul să impună regulamentul de funcționare a managementului la nivelul acestor companii/regii, lucru care s-a și întâmplat deja, în cazul Consiliului Județean Cluj. Concret, la ultima ședință de Consiliu s-a adoptat o Hotărâre care prevede ca niciun membru din executivul acestor companii/regii să nu mai facă parte din CA-uri.  CA-urile vor rămâne complet independente, strict la dispoziția acționarilor,  fără a mai avea tangențe cu personalul din conducerea acestor unități, fie că e vorba despre Aeroport, Compania de Apă, Tetarom, Univers T, Societatea de Drumuri și Poduri, AgroTransilvania etc. De asemenea, Hotărârea mai prevede ca CA-urile să decidă cui anume delegă puterea executivă, la nivelul fiecărei regii/companii, directorului sau președintelui de CA. În felul acesta, administrația județeană își conservă putere de control în procesul de management, directorii devenind niște simpli executanți în funcția de conducere.

Preșdintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a explicat că ar fi cazul să se termine cu domnia foștilor directori, care de ani de zile se comportă ca niște moșieri, uitând că rolul acestor regii și companii este acela de a aduce profit administrației județene. Până în prezent, a arătat Tișe, toate aceste societăți și regii care se pretind profitabile n-au făcut altceva decât să consume fonduri din bugetul public pentru investițiile lor, dar n-au întos niciun ban în bugetul Consiliului Județean. “Ce rost mai are, atunci, să avem societăți și regii dacă ele nu ne aduc niciun profit? Directorii trebuie să înțeleagă că ei administrează niște bunuri ale județului. Noi le-am dat bani pentru investițiile pe care le au de făcut în ideea că ne vor crește veniturile, iar ei tot ce pot să facă este să-și producă bani pentru salariile angajaților. Aceasta nu înseamnă că fac management performant. Consiliul Județean a băgat zeci de milioane în lucrări de investiții pentru Tetarom, pentru Aeroport, neglijând multe alte proiecte importante, cum ar fi modernizarea drumurilor, de pildă. Ce primim la schimb? Unde este managementul performant care să justifice că n-am făcut degeaba aceste cheltuieli?”, a comentat Tișe.

Trebuie precizat că noile CA-uri se vor constitui până la finele acestei luni. Firma angajată de Consiliul Județean se află în plin proces de selectare a candidaților care și-au depus dosare pentru a obține mandate în CA-urile de la absolut toate regiile și companiile subordonate. Din informațiile Actualdecluj.ro, câte trei, patru persoane candidează pe fiecare loc disponibil. În fiecare regie/companie există câte 6, 7 locuri în CA. După ce vor fi validate, CA-urile vor organiza concursuri pentru desemnarea noilor directori. Actualii directori vor avea posibilitatea să se înscrie la concurs cu noi proiecte de management.

Analistul și jurnalistul clujean Doru Pop descrie într-un material de opinie, în adevărul.ro, care sunt gravele probleme ale municipiului Cluj Napoca, în ciuda lăudăroșeniei liderilor din administrația locală, precum și a valului propagandistic cu privire la niște așa zise atu-uri pe care le-ar râvni toti ceilalți locuitori ai țării. Folosindu-se de cifre și de date concrere – contorizate de Institutul Național de Statistică (INS) – Doru Pop arată că municipiul Cluj Napoca nu este nici pe departe ceea ce se pretinde.

“(…)  Recent, diverse media din România, care citează un studiu al Băncii Mondiale realizat pe baza unui chestionar aplicat în România, au lansat informaţia conform căreia 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca. Evident, la întrebarea „în ce oraş aţi vrea să vă mutaţi?” ar fi fost greu să răspunzi „Dosul Napului” sau „Fundătura” (alte localităţi de prestigiu din judeţul Cluj). Date similare, extrase din raportul Comisiei Europene („Quality of life in European cities 2015”) au fost la rândul lor lansate în spaţiul public de la noi, propagând ideea că în orăşelul de pe malul Someşului „străinii sunt bine primiţi”. Oraşul, văzut din perspectiva mitologiei media, apare ca un fel de „Silicon Valley”, unde roiesc IT-iştii pe străzi şi unde cetăţenii se hrănesc numai cu festivaluri internaţionale şi vorbesc 2-3 limbi străine. Nenumărate alte articole, publicate mai ales în presa locală, au sugerat chiar că la Cluj (Napoca) se trăieşte mai bine decât la New York sau chiar Londra. (…) Descris în termeni aproape mistici, oraşul a fost prezentat ca „magnet al tineretului” (concept utilizat pentru campania capitală europeană) sau „oraş minune” ori „oraş comoară” (din maghiară kincses város, termenul pentru oraşul comoară). Mitul clujnapocan, însă, trebuie demantelat. De fapt Clujul (cu sau fără Napoca) a fost tot timpul o ficţiune politică. Întreaga mitologie a oraşului este rezultatul mai multor minciuni propagandistice. Chiar numele actual, Cluj-Napoca, reprezintă dovada vie a ficţionalizării sale politice. Acest nume care descrie perfect ficţiunea ceauşistă, care a inventat un spaţiu urban, creat artificial. Astăzi acest nume funcţionează ca un test al verităţii pentru mitologia locală. Oraşului „primitor de străini” i-au trebuit decenii să accepte plăcuţe multilingve la intrare şi, chiar şi atunci, i-a fost adăugată titulatura absurd paseistă de Municipium Aelium Napocense. (…) Oraşul actual este, în fond, o ficţiune pedelistă creată special pentru Emil Boc, premierul borsetă al lui Traian Băsescu. De fapt fosta elita pedelistă a preluat controlul total asupra oraşului şi judeţului. „Oraşul de vis” este doar o fantasmă a administraţiei Boc care a fot primar începând cu 2004. Mitul oraşului „magic” trecând sub tăcere interimatul ruşinos exercitat de către Sorin Apostu (2008-2012). În fond Emil Boc este cel care conduce de mai bine de 13 ani urbea „miraculoasă” în care nu au existat plăcuţe bilingve la intrarea în oraş, pentru a menaja sensibilităţile naţionaliste ale unor cetăţeni care, altfel, se declară „iubitori de străini”. În timpul aceleiaşi administraţii „de vis” s-a realizat o autostrată care nu este conectată la nimic, o centură ocolitoare care a costat cât o autostradă. Clădirile din zona centrală se prăbuşesc în capul trecătorilor, avem o infrastructură urbană în continuă deteriorare, iar ambuteiajele cotidiene sunt realitatea tristă a acestei urbe de mândră minune (cum spun ardelenii). În pragul Centenarului Unirii, piaţa Mihai Viteazul din centrul oraşului mistico-magic este o paragină, iar malurile Someşului arată ca şi când am fi în Varanasi. Filarmonica oraşului nu are propria clădire, Muzeul Naţional de Artă are sediul retrocedat, iar extraordinarul oraş cultural nu are nici măcar o galerie de artă modernă. Ce să mai vorbim de faptul că numele pieţelor din centrul oraşului sunt în continuare cu denumiri naţionalist-paseiste (Unirii, Victoriei, Avram Iancu) sau că nu există plăcuţe bilingve pentru numele de străzi!? Există două „calităţi” ale urbei, preţurile exagerate la imobiliare şi sufocarea prin ambuteiaje. Chiriile la apartamentele cele mai mici sar peste 350 de euro pe lună, iar preţul locuinţelor este cel mai mare din România (după Bucureşti). Expresia vizibilă zilnic pentru frankensteinismul clujean este comuna monstruoasă Floreşti. Acest Floreşti, o excrescenţă a Clujului, există ca un neg care supurează zilnic pe DN1, cu zeci de mii de oameni care migrează din această comună suburbană spre locurile de muncă din oraş stând cu orele în trafic. Dar ambuteiajul clujean nu se vede numai pe şosele, ci şi în spiritul îngust şi blocat în paseism. Îngrămădiţi la propriu şi la figurat, clujenii trăiesc cu iluzia grandilocventă că oraşul lor este ceva nemaivăzut. Presa de propagandă care construieşte mitul clujnapocan preia orice prostie şi o amplifică. Un exemplu este articolul scris de o pseudo-jurnalistă, care nu s-a obosit să se documenteze, titrând că a fost în vizită în „cel de-al doilea oraş al României”. Panseurile autoarei, care nu făcea decât să reia truismele despre festivalul de film sau cafenelele atractive ale Clujnapocei, au fost rapid reverberate de către „dezvoltatorii” legendei oraşului magic. Evident, articolul era o gogomănie jurnalistică. El ne permite să contrastăm ficţiunile cu adevărurile statistice, aşa cum reies din datele oficiale ale furnizate de INS. Recensământul din 2011 arată că întreg judeţul Cluj are 691 de mii de locuitori, în scădere faţă de 1992 când erau 736 de mii şi sub anul 1971, când erau 715 de mii. Astfel „Municipiul minune”, care creşte ca Făt-Frumos, de fapt scade demografic. În 2011 erau 458 de mii de locuitori clujnapocani, în timp ce în 1992 erau 496 de mii. Faptele contrazic, încă o dată, minciunile propagandei publice. Aceleaşi statistici arată că Bucureştii au 1,88 milioane de locuitori, iar Constanţa are 470 de mii. Prin urmare Clujul este al treilea oraş ca populaţie din România, urmat de Timişoara cu 422 mii. În plus, dacă Timişoara s-ar uni cu Aradul (238 de mii), ar forma prima conurbaţie din România cu peste jumătate de milion de locuitori, mai mulţi decât toţi locuitorii judeţului Cluj cumulat. Încă un mit trebuie desfiinţat, acela al Clujului cu un milion de locuitori. În tot judeţul nu există atâţia oameni, prin urmare şi această legendă trebuie spulberată! O altă poveste de adormit pedeliştii este creşterea spectaculoasă a economiei Clujului, municipiul minune fiind descris drept un epicentru de dezvoltare european şi universal. Mitul dezvoltării trebuie pus şi el în context. Toate judeţele din Transilvania au o creştere între 5,7 (Harghita), 5,8 (Alba) şi 6,2 (Maramureş) procente. Creşterea accelerată este regională, nicidecum datorată „miracolului orăşelului lui Boc”. Conform datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), poziţia Clujului în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor este similară cu cea demografică – după Bucureşi şi Constanţa, în acelaşi rând cu Timişoara şi Braşov. Nimic spectaculos aici, nu e nicio minune, vorba lui Iozefini. E clar că rezultatele studiilor sunt adesea manipulate în presă. Răspunsul referitor la mulţumirea cetăţenilor de a locui în propriul oraş nu e relevant. Molcomii ardeleni sunt, într-adevăr, mulţumiţi că trăiesc unde trăiesc, dar asta nu înseamnă mobilitate urbană. Tot statisticile arată că extraordinara „atragerea de străini” este un fals. Din cei 272 de mii de oameni care şi-au schimbat oficial reşedinţa în judeţul Cluj, mai mult de jumătate (141 de mii) sunt migranţi din interiorul judeţului. Influxul cel mai mare vine din judeţe precum Alba (15 mii), Bistriţa (13 mii) sau Mureş (13 mii), Sălaj (18 mii). De fapt ardelenii din judeţele limitrofe se mută la Cluj, şi doar 6500 de străini (de fapt oameni cu reşedinţa în altă ţară) s-au mutat la Cluj. Comparativ numărul celor cu dominiciliul în străiniătate care merg la Bucureşti (28,4 mii) sau Timiş (7.122), oraşul minune este în urmă. După cum arătam, altă etichetă falsă este că trăim în „cel mai prietenos oraş” din România, primăria lăudându-se că 91% dintre clujeni au o „percepţie bună” despre străini. „Silicon Valley de România” nu are nici măcar un autobuz turistic care să ducă oamenii să vadă minunăţiile de cartiere mărginaşe sau minunata regiune de prestigiu mondial, Pata Rât. Nu în ultimul rând trebuie să vorbim despre inteligenţa acestei regiuni extraordinare. Tot statisticile ne arată că România are 245 de mii de analfabeţi şi că 30 de mii dintre aceştia sunt în regiunea Nord-Vest (….).

Citiți tot textul pe adevărul.ro

 

by -
0 64

Directorul de imagine Iosif Demian susține atelier cu intrare liberă în cadrul festivalului de film Transilvania, despre unul dintre cele mai nedreptățite filme românești din comunism.

Demian va susține un masterclass cu intrare liberă marți la ora 10 la universitatea Sapientia de pe Calea Turzii 4, după proiecția filmului său, “Baloane de curcubeu” (1982). Lumea pitorească inspirată de opera lui Fănuș Neagu a trecut prin nenumărate ședințe de cenzură, însă pelicula a fost recuperată parțial și va rămâne unul dintre cele mai nedreptățite filme românești ale epocii. Cunoscut pentru experiența sa ca operator, cineastul a semnat imaginea clasicului “Nunta de piatră” (1973) și a predat operatoria la Sydney.

Iosif Demian despre “Baloane de curcubeu”, conform Ziarul Metropolis:

,,Filmul a avut 18 runde de cenzurări. În multe cazuri vizionările se întrerupeau: Dumitru Popescu, Suzana Gâdea, Hegheduş, etc. ieşeau din sală înfuriaţi, apoi transmiteau caselor de film listele cu scene care urmau să dispară.
Eu nu aveam voie (fiind regizorul filmului) să fiu în sală la aceste vizionări. E posibil ca pe lângă modificările cerute de conducerea de partid, alţi funcţionari (unii de pe la casele de filme) să adauge şi ei la listele respective.
Din cauza a numeroase tăieri şi lipiri, copiile erau tot mai greu de vizionat. Astfel că, pentru varianta a 13-a, s-a ordonat montarea negativului original în acord cu modificările şi tăierile impuse şi să se facă o copie curată pentru următoarea vizionare.
Într-o asemenea situaţie, nu mai exista nici o cale de a ne bate pentru vreo secvenţă sau cadru măcar. Vizionarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai. În dimineaţa respectivă au sosit la sala de proiecţie mai mulţi tovarăşi, inclusiv Dumitru Popescu şi, mi se pare, Dulea.
Spionam sala din cabina de proiecţie, unde graţie proiecţionistului puteam intra după începutul proiecţiei şi urma să ies înainte de final. La a 13-a proiecţie, chiar în timpul genericului, telefonul „direct” din sală a sunat, a răspuns Popescu, care, precipitat, a părăsit sala urmat de întreaga delegaţie de partid.
Vizionarea n-a mai avut loc, s-a transmis casei de filme că se amână până la toamnă. În schimb, în iunie a venit ordinul ca filmul să fie casat, producţia oprită. Dosarul filmului a fost închis, resturile de material de la montaj – distruse.
Şansa de a reface o versiune anterioară se pierduse pentru totdeauna. Brusc, copia curată special făcută pentru vizionarea a 13-a a rămas fără stăpân. Drept care proiecţionistul m-a chemat şi m-a rugat să-l duc înapoi la studio. Nici acolo nu s-a găsit cineva să-l preia, aşa că cele nouă bobine au ajuns în dulapul meu din camera operatorilor de imagine.
Un telefon primit în septembrie mă anunţa că au început discuţiile privind reluarea producţiei, numai că, în vederea lansării filmului, trebuia să accept toate indicaţiile transmise.
Una din aceste condiţii cerea filmarea unor coperţi care să plaseze acţiunea filmului într-un trecut foarte îndepărtat şi, evident, scurtarea tuturor secvenţelor, eliminarea cadrelor cu uliţe pline de noroi, cârciumă, etc.
Fănuş Neagu a acceptat şi el (până atunci a fost alături de film), ne-am înţeles că atât s-a putut şi am finalizat filmul conform indicaţiilor primite. Filmul a avut o premieră controlată (fără bilete la vânzare), cu invitaţii şi mutat a doua zi la un cinema de cartier, unde a mai rulat alte câteva zile.
Întrucât cu un film anterior fusesem la Cannes în selecţia oficială Un Certain Regard, participarea la o următoare ediţie mi se dăduse din oficiu.
Delegatul festivalului, în trecere prin ţară, a întrebat de mine, evident. I s-a răspuns că nu am mai făcut vreun film în anii de după participarea mea. Cam asta e povestea…
În 1985 am fugit din ţară. Din `87 trăiesc împreună cu familia mea în Australia. După `89 filmul a reapărut, din nefericire copia finală, cea cu coperţile, etc.
Dar povestea nu se termină aci. În 1992 am revenit în România şi am reuşit, graţie unui prieten, să regăsesc copia aceea „curată”, special făcută pentru vizionarea a 13-a şi ascunsă în dulapul meu de la Buftea.
Cum am reuşit să scot bobinele din ţară, cum au ajuns ele în Australia, apoi, peste douăzeci de ani, din nou (aproape complet distruse) în România, e o altă poveste. Copia care circulă prin ţară, pe YouTube, e copia acestei versiuni. Poate într-o zi voi reuşi să-l pun pe disc, să-l ofer celor curioşi să-l mai vadă…
Din păcate, multe scene nu vor fi văzute niciodată… Regretul meu e că tocmai începusem să prind curaj, să-mi găsesc ritmul, modul de exprimare, să visez la filmele care ar fi urmat, filme pe care mi le-am dorit. Poate din aceste considerente am părăsit România…
Filmul, chiar aşa mutilat cum e (repet, pe YouTube e varianta a 13-a; ultima variantă, cea aprobată, a fost a 18-a! – unde chiar nu se mai înţelege nimic), trebuie revăzut pentru a „completa” respiraţiile vizuale care s-au scos, respiraţii care îşi aveau menirea firească, oferindu-i spectatorului neavizat momente de contemplare…
Mi-am dorit să prezint cu multă dragoste o lume, personajele ei, care, dincolo de tragism, nu şi-au pierdut nici o clipă bucuriile vieţii. M-a influenţat (Jiri) Menzel, un regizor remarcabil (pe care l-am cunoscut personal, cu care am discutat şi „demontat” multe din filmele sale).
După prezentarea filmului „Baloane de curcubeu” la Festivalul de la Adelaide (1992), criticii au comentat – ironic, aş zice – cum că (Emir) Kusturica a văzut filmul şi s-a inspirat din felul în care e tratată lumea şi întâmplările ei.”

by -
0 60

Un inginer de 25 de ani lansează volum de debut cu ezoterism și psihologie, la Cluj.

Tânărul Dacian Jurj are 25 de ani, a absolvit facultatea de Inginerie Electrică de la Universitatea Tehnică, un master tot în inginerie electrică, iar acum lansează un roman, “Sentient”, la editura Școala Ardeleană. Cartea e lansată la Muzeul de Artă iar despre carte și autor vor vorbi Virgil Mihaiu și Ioan-Pavel Azap.

Jurj e membru fondator al asociaţiei Liga Studenţilor Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi cofondator al festivalului „International Jazz Day România”. Pasiunea lui pentru psihologie şi ezoterism transformă tranziţia adolescentină în principala sa sursă de inspiraţie pentru romanul „Sentient”, cu care acesta debutează miercuri la ora 18, în sala Tonitza a muzeului, explică editorii de la Școala Ardeleană.

by -
0 3527

Universitatea va evolua cel mai probabil în liga a treia din toamnă, fiind mare favorită să promoveze din meciul de baraj pe care îl va disputa în compania campioanei Maramureșului.

Clujenii nu concep altceva și deja își formează un lot competitiv cu care să promoveze în cel de-al doilea eșalon. Primii fotbaliști pe care îi transferă Universitatea sunt Octavian Ursu și Mihai Onicaș, cei doi jucând în ultima perioadă la Olimpia Satu Mare.

Ei au mai evoluat pentru Universitatea Cluj. Ursu (22 de ani) a jucat inclusiv în Liga 1 și a doua, în timp ce Onicaș (27 de ani) a bifat un titlu național la juniori în tricoul “Șepcilor roșii”.

“Am mare încredere în ei. Aștept foarte multe de la Ursu, s-a mai maturizat și el și cred că își dă seama că timpul trece foarte repede și el n-a realizat nimic până acum. Mai suntem în discuții cu alți cinci-șase jucători. Pot spune că vom avea un lot foarte bun pentru liga a III-a, unde nivelul este slab, foarte slab. De ce să nu recunoaștem asta?”, a explicat managerul Ioan Ovidiu Sabău pentru actualdecluj.ro.

 

by -
0 57

Recital extraordinar în vechea sală Reduta din Cluj, unde intrarea e liberă: un cuplu francez/american prezintă spectacol în orașul în care tatăl unuia dintre ei a salvat evrei de la exterminare.

Image may contain: 1 personImre Lodbrog e alias-ul francezului Sébastien Régnier, un cineast și compozitor francez cu rădăcini clujene: mama sa Lili a fost născută în Cluj. Tatăl său, Robert Régnier, a fost directorul Centrului Cultural Francez din Cluj între anii 1943-1944, care le-a salvat de la ghetoizare și de la deportarea la Auschwitz pe viitoarea sa soție și pe mama acesteia, ascunzându-le în incinta Centrului Cultural Francez.
Imre Lodbrog (Sébastien Régnier) a contribuit la scenariul, imaginea și muzica mai multor filme documentare și artistice și s-a afirmat în muzica interpretativă, ca solist și compozitor al unui gen care îmbină rockul, jazzul și șansoneta. Acesta vine la Cluj alături de Barbara Browning, o dansatoare și profesoară de dans brazilian din New York, cu un doctorat în literatură comparată la Universitatea Yale.
Cuplul Imre Lodbrog – Barbara Browning au prezentat numeroase recitaluri de succes în SUA, Japonia și Europa iar joi seara la ora 19 ajung la Muzeul Etnografic, într-un spectacol cu intrarea liberă.

by -
0 91

Trei şefi din Banca Transilvania (simbol bursier TLV) au vândut cumulat aproape 180.000 de acţiuni ale instituţiei de credit din Cluj-Napoca în ultima zi de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) de săptămâna trecută, informează news.ro.

Titlurile vândute auo valoare de peste jumătate de milion de lei, după ce preţul acțiunilor au crescut în ultima perioadă, la un maxim de 3 lei/titlu, fiind înregistrate operaţiuni de vânzare-cumpărare de 34 milioane de lei (7,46 milioane euro) numai în ultimele cinci zile de tranzacţionare.